Cuvântul Ierarhului

30 Septembrie 2021

Maica Domnului şi crucea lui Iisus*

Privesc cum ruginesc copacii pe coline, De parcă se îmbracă cu un alt veşmânt, E semnul evident că toamna vine  S-aducă rod şi pace pe pământ. Deja...
Mai mult
25 Septembrie 2021

Domnul este cu noi, chiar și în ciuda așteptărilor noastre

Pericopa evanghelică din Duminica a XVIII-a după Rusalii (Lc. 5,1-11) ne vorbește despre începutul chemării la apostolat împlinită de Domnul Iisus la...
Mai mult
25 Septembrie 2021

Mreaja Logosului*

Iisus Mântuitorul, Logosul Cel întrupat, A început să promulge cuvântul Său revelat! El, părăsind Galileea şi cetatea Nazaret, A ajuns pe ţărmul apei...
Mai mult
25 Septembrie 2021

Robinson Crusoe, altcum

În apele fără margini din Oceanul planetar, Dup-un tragic naufragiu a scăpat un marinar, Care-a reuşit să urce într-o barcă de salvare, Ca apoi să...
Mai mult
17 Septembrie 2021

Prin Cruce, sacrificiul de sine are valoare soteriologică

Suntem în timpul liturgic marcat de Sfânta Cruce și de aceea atât duminica dinainte de 14 septembrie, cât și cea de după această dată sunt închinate...
Mai mult
17 Septembrie 2021

Urmarea lui Hristos

Când păstrezi dreapta credință și ai chipul luminos, Este semnul că porți crucea și Îl urmezi pe Hristos; Când descoperi chipul veșnic chiar și-n...
Mai mult
14 Septembrie 2021

„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne...”

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare creștină închinată relicvei care ne amintește de jertfa mântuitoare a lui Hristos Domnul. Dacă...
Mai mult
12 Septembrie 2021

Dorim tuturor cadrelor didactice și elevilor un nou an școlar binecuvântat!

Profesorii sunt părinții unei națiuni, de implicarea cărora depinde sănătatea spirituală și viitorul unei țări. Propria lor pregătire intelectuală și...
Mai mult
11 Septembrie 2021

Din iubire, Hristos devine pentru noi ca Simon Cirineul

*Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Convorbirea lui Iisus cu Nicodim*             Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci...
Mai mult
10 Septembrie 2021

Crucea Golgotei și mărul Paradisului

Azi, în duh de sărbătoare, privesc arborii din lunci, Iar în fructele din ramuri disting semnul Sfintei Cruci. Mintea-mi face anamneza de pomul...
Mai mult