Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Conferință preoțească în Protoieria Sascut

Astăzi, 10 mai 2018, începând cu orele 10:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preoții din Protopopiatul Sascut s-au reunit în...
Mai mult

Pelerinaj în an centenar

Joi, 10 mai a.c., un grup de peste 800 de credincioși din ținuturile Oituzului și Cașinului și un numeros sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul...
Mai mult

Sf. M. Mc ,,Efrem cel Nou” prăznuit la Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău

  Sâmbătă, 5 mai 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Ortodoxă Lazaret din municipiul Bacău a...
Mai mult

Protopopiatul Onești și-a sărbătorit ocrotitorul

Astăzi, 8 mai, ziua de prăznuire a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, la sediul Protoieriei Onești a fost săvârșita pentru prima dată Sfântă...
Mai mult

Voluntariat medical la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

Marți, 8 mai 2018, elevii Școlii Postliceale „Ana Aslan” din Onești au vizitat Centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din cadrul...
Mai mult

Cinstirea Sf. Efrem cel Nou la Centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice – Hârja

Pe data de 5 mai 2018, Centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice – Hârja, și-a cinstit unul dintre ocrotitorii Paraclisului,...
Mai mult

Sfințire de biserică în filia Boiștea a Parohiei Heltiu

În urma finalizării lucrărilor de construcție a bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Parohia Heltiu, sat Boiștea, comuna Căiuți,...
Mai mult

Proiectul Eparhial „Centenar - Jertfă și Recunoștință”

În perioada 20 aprilie - 3 mai 2018, s-a desfășurat activitatea de jurizare a lucrărilor participante la Proiectul „Centenar - Jertfă și Recunoștință...
Mai mult

Proiectul Ecologic ”Hârja – Colț de rai”, Ediția a II-a la Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”

În întâmpinarea Zilei Internaționale a Mediului, sărbătorită de lumea întreagă pe data de 5 iunie, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”...
Mai mult

Şedinţă administrativ-tematică a preoţilor din Protopopiatul Moineşti

Joi, 3 mai 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Protopopiatul...
Mai mult