Duminică, 17 Mai 2020, în parohiile din Protoieria Sascut , cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a derulat proiectul eparhial "Donație pentru educație".
Astfel, prin purtarea de grijă a părintelui protoiereu Abageru Vasile, proiectul propus de Sectorul de Asistență Socială și Medicală din cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului, a fost implementat în Protoieria Sascut, în parohiile: Păncești- Sascut, Sascut- Sat, Huruieşti 1, Fulgeriș și Stănișești.
Prin implicarea preoților parohi: Protoiereu Abageru Vasile, secretar Grigoraș Alexandru, părintele Chirilă Virgil, părintele Radu Marian și părintele Gheorghiță Codrin Ionel, alături de donatori, s-a procedat la colectarea de dispozitive electronice noi sau utilizate, dar funcționale: smartphone-uri și calculatoare, necesare copiilor, în actul educativ on-line.
După o analiză și o selecție a criteriilor avute în vedere pentru distribuirea acestor dispozitive, beneficiari ai acestui proiect au fost copiii din parohii cu rezultate foarte bune la învățătură, implicați în Programul Școala on-line, care se desfășoară în această perioadă de pandemie Covid-19.
Proiectul eparhial "Donație pentru educație" va continua și în celelalte parohii până la eradicarea pandemiei din țara noastră.( pr Albu Gabriel ,asistent-social)