Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

"Unirea Principatelor Române" celebrată în Protopopiatul Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vineri, 24 Ianuarie 2020, în parohiile Protoieriei Sascut a fost oficiată slujba...
Mai mult

Unirea Principatelor Române sărbătorită în Protopopiatul Moinești

Vineri 24 ianuarie 2020, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moinești, a avut loc prima ședinţă administrativă a preoţilor din...
Mai mult

Ziua Unirii Principatelor Române serbată la Buhuși

În Catedrala Sf. Nicolae – Buhuși a avut loc vineri, 24 ianuarie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, o slujbă...
Mai mult

Unirea Principatelor Romane, serbată la Parohia Berești – Bistrița I

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Berești – Bistrița I s-a desfășurat proiectul „Hai să dăm mână cu mână...
Mai mult

Hram la biserica eroilor de la Cireșoaia

În ziua de 20 ianuarie, când Biserica îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Eftimie, un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie cu...
Mai mult
Excursie tematică organizată de parohia băcăuană „Sfântul Andrei Criteanul”

Excursie tematică organizată de parohia băcăuană „Sfântul Andrei Criteanul”

Parohia băcăuană „Sfântul Andrei Criteanul” din Protopopiatul Bacău a organizat preț de o zi o excursie tematică denumită sugestiv „În căutarea...
Mai mult

IPS Ioachim a oficiat Liturghia Arhierească la Mănăstirea Sf. Antipa din Calapodești

Vineri, 10 ianuarie 2020, pelerini din toată țara au participat de sărbătoarea hramului mănăstirii din Calapodeşti, comuna Dealu Morii, județul Bacău...
Mai mult

Vecernie în ajun de prăznuire a Sfântului Antipa de la Calapodeşti la Roman

Joi, 9 ianuarie 2020, la ceas de priveghere, romașcanii s-au adunat în rugăciune în străvechiul locaș de cult mușatin închinat Sfintei Parascheva...
Mai mult

Cinstirea sfinților români începe la Roman

În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman și la Mănăstirea de la Calapodești vor fi...
Mai mult

Prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim în Protopopiatul Onești la început de an

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Proorocul și Înaintemergătorul Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul...
Mai mult