Aprilie 2018

30 Aprilie 2018

Părintele Epifanie Bulancea s-a născut în cer

Cuvânt funebru adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoților și credincioșilor prezenți în biserica...
Mai mult
29 Aprilie 2018

Așezământ Social-Filantropic sfințit de către Înaltpreasfințitul Ioachim în Parohia Hangani din Protopopiatul Moinești

Ziua de 29 aprilie 2018, duminica a patra după Paști, va rămâne  în amintirea credincioşilor Parohiei Hangani, ca fiind una dintre zilele cele mai...
Mai mult
28 Aprilie 2018

Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, darul Înaltpreasfințitului Ioachim oferit enoriașilor Parohiei Hangani din Protopopiatul Moinești

Sâmbătă, 28 aprilie 2018, la biserica din Hangani, ce o are ca ocrotitoare pe Sf. Cuv. Parascheva, s-a scris istorie sfântă: enoriații acestei...
Mai mult
28 Aprilie 2018

Părintele Epifanie Bulancea, „duhovnicul Măgurei” a fost înmormântat

Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 11.00 părintele Epifanie Bulancea, ctitorul înnoitor și duhovnicul soborului de maici al Mănăstirii Măgura Ocnei, a...
Mai mult
27 Aprilie 2018

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului sărbătorit în Salina Târgu-Ocna

Sărbătoare mare a fost în cele mai de jos ale pământului, în dimineața zilei de 25 aprilie, zi în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului...
Mai mult
27 Aprilie 2018

Proiect eparhial „Prețuiește viața, prețuiește natura", în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

În perioada 19-24 aprilie, pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-a desfășurat a 3-a ediție a programului „Prețuiește viața, prețuiește...
Mai mult
26 Aprilie 2018

Alegeri pentru Adunarea eparhială în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

        Cu binecuvântarea Înatpreasfințitului Părinte Ioachim, preoții şi mirenii desemnaţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au participat joi...
Mai mult
25 Aprilie 2018

Istoria mănăstirii de la Măgura Ocnei și a vieții părintelui Epifanie Bulancea spuse de el însuși

Martoră a luptelor purtate de armata română pentru reîntregirea neamului între 1916-1918, spital pentru răniții de pe frontul primului Război Mondial...
Mai mult
25 Aprilie 2018

Organizare pentru Proiectul "Școala de Vară" în Protoieria Sascut

Miercuri, 25 Aprilie 2018, a avut loc întâlnirea preoților din Protopopiatul Sascut, în cadrul  Sectorului Social -Filantropic, privind organizarea...
Mai mult
25 Aprilie 2018

Liturghie la paraclisul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae" din Iași

Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan și din încredințarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, o delegaţie preoțească din Eparhia Romanului şi...
Mai mult