Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Lansarea revistei protopopiatului Onești la parohia Viișoara

Duminică, 3 decembrie 2017, ca preambul al sărbătorii hramului bisericii din Viișoara ocrotită de Sfântul Nicolae, a avut loc, cu binecuvântarea...
Mai mult

Liturghie arhierească la Mănăstirea Tisa Silvestri

Luni, 04 decembrie 2017, în ziua de pomenire a Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul...
Mai mult

Sf. Ierarh Nicolae cinstit la Filia Ciumași din Parohia Brad

Duminică, 3 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Filia Ciumași, Parohia Brad din Protopopiatul...
Mai mult

Ziua Marii Uniri cinstită în Parohia Racova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 30 noiembrie 2017, în ziua de prăznuire a Sf. Ap....
Mai mult

Concert de colinde la Moineşti

Sâmbătă, 2 decembrie, începând cu ora 18.00,  a avut loc la Centrul Cultural Lira din Moineşti, tradiționalul concert de colinde, sub genericul...
Mai mult

Bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău

În seara zilei de 29 noiembrie 2017, credincioşii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, au avut o deosebită bucurie duhovnicească, de a primi...
Mai mult

Comuniune cu Sfinții la Biserica „Sfânta Varvara” din Târgu Ocna

Un sfert de veac s-a împlinit de când în stânca de sare din Salina Târgu-Ocna s-a săpat sălaș spre întruparea Cuvântului, biserică aparte ca altele...
Mai mult

Elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman au evocat Marea Unire

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul  Romanului și Bacăului, elevii Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman...
Mai mult

Slujbă de Ziua Națională a României în parohia Șerbănești

În ziua de 1 Decembrie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în parohia Șerbănești, după oficierea Tainei Sfântului...
Mai mult

1 Decembrie în Protopopiatul Buhuși

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vineri, 1 decembrie 2017, în Protopopiatul Buhuși a fost cinstită „Ziua Națională...
Mai mult