Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

De ziua aniversară IPS Ioachim s-a rugat pentru sănătatea sufletească și trupească a păstoriților Săi

Vineri, 29 martie 2019, de la ora 18.00, Părintele Arhiepiscop Ioachim a oficiat taina Sfântului Maslu la biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii...
Mai mult

IPS Ioachim și-a serbat ziua alături de vârstnicii rezidenți de la Așezământul Social Filantropic de la Hârja

Astăzi, 29 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a rugat pentru vârstnicii rezidenți la Așezământul Social Filantropic de la Hârja,...
Mai mult

Istorie și tradiții. Prohozești 600 (1419 - 2019) „Drumul carelor”

Joi, 28 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, și în contextul anului 2019 - Anul omagial al satului românesc (al...
Mai mult

Părintele Profesor Constantin Coman va conferenția în Protopopiatul Moinești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Protopopiatul Moinești va avea loc o nouă întâlnire...
Mai mult

Întrunirea preoților din Cercul pastoral nr. 2 "Sfântul Eftimie cel Mare", Protoieria Sascut

În ziua de vineri, 29 martie 2019, preoții Cercului pastoral-misionar nr. 2 "Sfântul Eftimie cel Mare", din Protopopiatul Sascut, s-au reunit într-o...
Mai mult

Seniorii din Parohia Ortodoxă Lazaret au vizitat casa memorială Nicu Enea - Bacău

Joi, 28 martie a avut loc o nouă întâlnire a seniorilor de la Lazaret, având ca obiectiv cunoașterea personalităților culturale ale municipiului...
Mai mult

Concursul național catehetic "Hristos: sufletul satului meu", în Protoieria Sascut

       Continuând tradiția concursurilor eparhiale catehetice organizate în anii anteriori, joi, 28 martie 2019 sub...
Mai mult

Vizită de lucru la Parohia Oituz

În ziua de marți, 26 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a efectuat o vizită de lucru la Parohia „...
Mai mult

Proiectul cultural-catehetic ,, Satul românesc - Vatra existenței noastre” derulat în Parohia Larga, Protopopiatul Onești

„Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și...
Mai mult

Inaugurare și Sfințire la Așezământul Social Filantropic de la Hârja

Astăzi, 27 martie 2019, după Praznicul „Bunei Vestiri”, în mijlocul comunității Parohiei Hârja, a ostenitorilor și beneficiarilor Așezământului...
Mai mult