În "luna pentru viață", luna martie a anului 2022, în Parohia "Sf. Gheorghe" din Bacău, sub egida Asociației social-filantropice "Casa biencuvântării", aflată în proces de acreditare, se deschide Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Sf. Filofteia”. Activitatea Centrului "Sf. Filofteia" vine să dea o formă instituționalizată și conform standardelor de calitate actuale unor servicii oferite de ani buni de către Parohia "Sf. Gheorghe" Bacău, cu scopul de a veni în sprijinul familiilor aflate în dificultate, în vederea prevenirii abandonului şi instituţionalizării copiilor, care se află în situaţie de risc de separare de familia lor, urmărind menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa. În consecință, beneficiarii Centrului sunt mamele aflate în criză de sarcină, precum și copiii minori și familiile defavorizate care au în grijă copii până în 18 ani, din Bacău și comunele limitrofe.
Programul, colaboratorii și acțiunile desfășurate prin intermediul Centrului "Sf. Filofteia" vor fi mediatizate prin intermediul site-ului parohiei: parohiasfgheorghe.ro și al paginii de facebook https://www.facebook.com/Parohia.Sf.Gheorghe.Bacau
Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți „Sf. Filofteia”, din cadrul Asociației „Casa binecuvântării” a Parohiei „Sf. Gheorghe” Bacău, oferă următoarele servicii:
- servicii și consiliere de asistență socială pentru mame minore și femei însărcinate;
- consiliere psihologică în situații de criză de sarcină;
- consiliere psihologică individuală pentru adolescente aflate în dificultate;
- direcționare către servicii medicale de specialitate; oferirea de ajutoare materiale în funcție de caz;
- consiliere juridică;
- ateliere de educație pentru sănătate pentru elevi și studenți;
- sprijinirea părinților și viitorilor părinți aflați în dificultate.
Scopul serviciului social este înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale pentru familiile aflate în situații de risc la nivel local, capabil să asigure incluziunea socială a categoriilor vulnerabile către care se adresează, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru locuitorii din comunitate.
Obiectivele echipei de consiliere și susținere (asistent social, psiholog, preot, economist, jurist, voluntari) constau în oferirea grupului țintă (familii și copii aflați în situație de dificultate; femei în criză de sarcină; femei aflate în situații de violență; femei care solicită consiliere post-avort și post-divorț; părinți care așteaptă să li se nască copii și care doresc să primească informații și consiliere înainte de nașterea acestora) de: consiliere permanentă a femeilor aflate în criză de sarcină în vederea păstrării și nașterii copilului; îndrumare a tinerilor spre o viață morală, spirituală și intelectuală sănătoasă; susținere și promovare a drepturilor copilului născut și nenăscut; suport pentru familiile cu mai mulți copii; sprijinire a mamelor în creșterea copilului nou-născut prin oferirea de suport material și emoțional mai ales în primii ani ai vieții copilului și nu în ultimul rând, realizare a unor campanii de informare și conștientizare asupra educației pentru viață în rândul tinerilor.