Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a slujit în biserica Sfântul Vasile cel Mare din Roman Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți din cetatea mușatină. Evanghelia duminicii a douăzeci și șasea după Rusalii a prilejuit pentru participanții la jertfa euharistică săvârșită în tânărul locaș de cult romașcan o reflecție duhovnicească privitoare la adevărata bogăție sufletească, în condițiile în care omul modern are, asemenea personajului din pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, tentația de a agonisi fără să conștientizeze iminența pierderii sufletului pe această cale. La Sfânta Liturghie a participat un număr mare de creștini care s-au pregătit pentru primirea împărtășirii cu sfântul trup și sfântul sânge al Domnului Hristos, cărora Preasfinția Sa le-a citit rugăciuni folositoare pentru dobândirea stării sufletești la care aspiră cei ce caută harul dumnezeiesc. La finalul slujbei, în cuvântarea învățătorească prezentată dreptmăritorilor creștini prezenți, Preasfinția Sa a insistat pe nevoia creștinului de a discerne care sunt faptele ce ne aduc bogăție duhovnicească, și cât de importantă e gestiunea a ceea ce primim în vederea cultivării lucrării harului:
„Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Ioachim, am venit cu bucurie duhovnicească să ne rugăm împreună, și mai ales să ne îmbogățim duhovnicește.(...) Mântuitorul numește omul bogat nebun. Ne putem întreba dacă Dumnezeu nu cumva iubește doar săracii? Și totuși, țarina bogatului a avut rod sporit, fiind proba binecuvântării lui Dumnezeu. Gestionarea greșită a darurilor a dus la blestem, din moment ce bogatul a fost calificat a fi un nebun ce-și pierde sufletul. Perioada liturgică în care ne aflăm conține mai multe pilde despre bogăție, nu întâmplător, deoarece suntem în așteptarea Nașterii Domnului, a Celui care, devenind om, a luat asupra sa sărăcia firii omenești luând asupra lui toate păcatele omenirii. El, spun sfinții părinți, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogățim. (...) Există binecuvântare și pentru cei ce dețin bogăție. Rău e modul greșit de gestionare al acesteia, mai ales când, uitând să mulțumim adecvat lui Dumnezeu, aceasta se transformă în blestem. Bogatul a confundat bogăția trupului cu cea a sufletului. Considera că fericirea sufletească stă în a te îndestula din roadele pământești. Eu cred că cei ce sunteți la biserică nu vă aflați în această situație. De altfel, ați dovedit acest lucru când, la chemarea de a veni spre împărtășanie, majoritatea v-ați apropiat să primiți trupul și sângele Mântuitorului. Să vă înmulțească Dumnezeu darurile sufletului, postul fiind o perioadă cu rod sufletesc, în care ne îngrijim să facem fapte bune, să ținem rânduielile creștinești, să facem milostenie, să devenim mâinile lui Dumnezeu prin care face binele”
Preasfinția Sa a apreciat entuziasmul cu care enoriașii prezenți la această liturghie arhierească și-au dorit să primească Sfânta împărtășanie cu această ocazie, prin participare în comuniune la Euharistie aceștia făcând un pas plin de maturitate în duh, spre dobândirea bogăției sufletești, a lucrării harului divin în om.
La final, părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare, Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru slujire și învățătură, precum și celorlalți părinți slujitori în sobor, printre care părintele protopop de Roman Dan Alexandru Antoce, părintele exarh arhim. Nicolae Dănilă, și părintele profesor arhim. Andrei Ioniță. La Sfânta Liturghie a participat și dl prof. Dan Laurențiu Leoreanu, primarul Municipiului Roman.



