Cuvântul meu l-am intitulat: „Mărturisire și martiriu în viața Cuvioasei Parascheva”, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când i-a trimis pe sfinții Săi apostoli să ducă vestea cea bună a Evangheliei până la marginile pământului, i-a îndemnat să fie martori. Iar cuvântul „martor” sau „mărturie” are aceeași rădăcină cu „martiriu”. Adică înțelegem că, în mod duhovnicesc, un creștin, un urmaș al lui Hristos, care dorește să dea mărturie despre adevărul Evangheliei, este chemat la martiriu. Iar istoria Bisericii noastre a așezat în sinaxare și în calendar mii și mii de martiri care și-au dăruit viața pentru Evanghelie. Au fost jertfiți pentru mărturisirea lor — unii în mod sângeros.

Acest martiriu, din păcate, nu a încetat niciodată. Sângele creștinilor adapă de două mii de ani fața acestui pământ. Alții și-au oferit viața și voința lor, jertfindu-le lui Dumnezeu — un altfel de martiriu, nu sângeros, ci al voinței, un martiriu al credinței — care a fost și este o mărturie până în zilele noastre despre ce înseamnă cu adevărat să crezi în Dumnezeu și să-L trăiești în viața ta.

Ei bine, iubiți credincioși, un astfel de martiriu al credinței ne arată viața Cuvioasei Parascheva, care, din copilărie, auzind cuvintele Mântuitorului Hristos: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze”, a ales să-și jertfească viața. Bunătățile și plăcerile pe care i le punea înainte lumea le-a jertfit pentru a urma dragostei și cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, a pornit pe drumul mărturisirii lui Dumnezeu — un martiriu nesângeros, din copilărie.

Mai apoi, cuvântul lui Dumnezeu a rodit în inima acestei tinere Parascheva și a făcut ca milostivirea lui Dumnezeu să ia chip în inima sa, căci ea s-a dovedit a fi o inimă iubitoare de săraci și de străini. A dat mărturie prin faptele sale că ori de câte ori vedem în fața noastră un om care are nevoie de ajutor, un om părăsit și sărman, care întinde mâna cerând sprijin, și reușim să-i răspundem printr-o faptă bună, noi, de fapt, împlinim cuvântul Mântuitorului Hristos, Care a zis: „Ori de câte ori veți face aceasta unuia dintre frații Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut.”

Deci, a jertfi ceva din bunurile noastre și a oferi acestor frați mai mici ai lui Hristos este o mărturie a împlinirii acestei porunci și, mai ales, a dragostei pe care Dumnezeu ne cere să o avem unii față de alții.

Într-o altă etapă a vieții sale, Cuvioasa Parascheva a ales să fie pelerină și a plecat departe de casa și ținutul său natal, ajungând tocmai în Țara Sfântă, unde s-a închinat la Locurile Sfinte. Aghiografii spun că o bună bucată de timp s-a așezat în pustia Iordanului. Acolo, neîncetat, ziua și noaptea, L-a lăudat pe Dumnezeu în rugăciuni, suferind ziua arșița dogoritoare a deșertului, iar noaptea frigul și vântul, care adeseori sunt năpraznice în acele ținuturi.

N-a predicat oamenilor, ci a ales să se roage în tăcere. Această tăcere a Cuvioasei Parascheva, ca o mărturie a credinței sale, a fost ascultată de Dumnezeu, pentru că i s-au împlinit rugăciunile. A simțit ușurare și har și a fost vestită, în chip minunat, că trebuie să se întoarcă în patria sa, de unde Dumnezeu a rânduit ca sufletul ei să se înalțe către ceruri.

O mărturie, așadar, a rugăciunilor și a nevoințelor sihăstrești din deșertul și pustia Iordanului — o nouă mărturie și un nou martiriu al credinței Cuvioasei Parascheva.

Nu în ultimul rând, dragii mei, după plecarea ei din lumea aceasta și înălțarea la ceruri, Cuvioasa Parascheva a continuat să dea mărturie despre puterea credinței. Ori de câte ori cineva a chemat-o în rugăciuni, ea și-a făcut simțită prezența.

Și iată cum însăși Moldova cea credincioasă, binecredinciosul popor al lui Dumnezeu din Moldova, dar și din toată România noastră, aleargă de sute de ani la racla sfintelor sale moaște, cerându-i ajutorul. Și Sfânta Cuvioasă Parascheva nu întârzie să dea mărturie — mărturie că ea cu adevărat are trecere înaintea lui Dumnezeu și, mai ales, că această credință cu care vin, de la o margine la alta a țării, smeriții și umilii pelerini și credincioși, lucrează și este vie, pentru că Dumnezeu este nemincinos și cu adevărat atotputernic. Este mărturia credinței, a sfințeniei și a puterii sfintelor moaște — o mărturie de care lumea de astăzi are mare nevoie.

O lume grăbită, care nu mai are timp să ridice privirea în sus către Dumnezeu; o lume egoistă, care alege să-și întoarcă fața de la fratele aflat în nevoie; o lume crudă, care a ales, în loc să poarte semnul biruinței duhovnicești — Sfânta Cruce — să poarte arma și să ucidă frate pe frate.

O lume care nu mai are nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu și și-a făcut un idol: o înțelepciune falsă, o inteligență confecționată de om, artificială, pe care vrea să o așeze în locul Logosului — Cel care a fost trimis din sânul Preasfintei Treimi ca să ne arate nouă calea mântuirii.

Această lume, dragii mei, are nevoie de o mărturie puternică, și această mărturie o găsim și o primim de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mult folositoare, așa cum îi spunem noi în rugăciunile și în Acatistul închinat ei.

Mult folositoare, pentru că multe sunt lucrările și foloasele duhovnicești pe care le arată către noi.
Oare cum am putea noi să-I mulțumim pentru toate acestea? Urmând exemplul viețuirii Sfintei Cuvioase Parascheva!

Pe de o parte, dragii mei, cerându-I ca și noi să avem putere să-L urmăm pe Domnul, ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că suntem cu adevărat creștini. Oricine nu se rușinează, în acest neam păcătos și desfrânat, să se numească pe sine creștin și să viețuiască creștinește, dă mărturie asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Oricine renunță la multe dintre bunurile și plăcerile iluzorii ale lumii acesteia dă mărturie asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva, că bunătățile cele duhovnicești și darurile cele cerești sunt cu mult mai de preț decât cele omenești, care sunt trecătoare și, de multe ori, înșelătoare.

Oricine se roagă și duce o viață în comuniune de rugăciune cu Dumnezeu dă mărturie asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva, că a tăcea lumii este mult mai de folos și a vorbi cu Dumnezeu este mai de preț decât multă grăire și risipire — o socializare falsă cu semenii noștri, cărora nu le spunem nimic și de la care nu aflăm nimic esențial pentru mântuire.

Și, nu în ultimul rând, a ne pregăti pentru întâlnirea cu Mirele Hristos. A ști că, dincolo de pragul mormântului, continuă drumul sufletului nostru către Cel pe Care L-am iubit și în Care am crezut este o altă mărturie necesară acestei lumi debusolate, care nu știe ce urmează dincolo și încearcă, cu disperare, să-și ghicească viitorul.

În concluzie, iubiți credincioși și credincioase, dragi pelerini, am venit cu toții, cu smerenie, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, să o rugăm să ne binecuvânteze, să ne întărească și să ne ajute pe fiecare, ca să fim bună mărturie și buni creștini. Și dacă piciorul nostru a alunecat, sau alunecă de multe ori în dreapta sau în stânga cărării care duce către Împărăția lui Dumnezeu, avem toiag de nădejde: Sfânta Cuvioasă Parascheva, de sute de ani, nu a trecut cu vederea pe nimeni dintre cei care au venit cu credință și s-au atins de sfintele sale moaște, aducându-I o rugăciune sau o floare. Iar cei care nu pot ajunge aici, florile credinței și rugăciunile lor sunt bine primite oriunde s-ar afla. De aceea, să ne învrednicim cu toții de binecuvântarea sa și să ne ajute să fim o mărturie vie a credinței noastre, astăzi, în aceste vremuri atât de grăbite și tulburate de alte griji, în mijlocul cărora noi, creștinii, suntem chemați să fim, până la marginile lumii, mărturie a lui Hristos Cel viu. Amin.

*Cuvânt rostit în Catedrala mitropolitană din Iași, sâmbătă 11 octombrie 2025, adresat pelerinilor veniți la Sărbătoarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei