Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Parastas la trei ani de la mutarea la cele veşnice a părintelui Costin Popa

Sâmbătă, 4 august 2018, în biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din parohia Pietrosu, a fost săvârşită de dimineaţă Sfânta Liturghie de către...
Mai mult

Şcoala de vară ,,Bucuria întâlnirii copiilor cu Hristos”, în parohia Secuieni

În perioada 30 iulie – 3 august 2018, în parohia cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Secuieni, Protoieria Bacău, s-au desfăşurat...
Mai mult

Rugăciuni arhiereşti sub omoforul Maicii Domnului pe „Meteora Bacăului”

În sera zilei de 3 august 2018, în prima vineri din postul Adormirii Maicii Domnului, preoţii şi credincioşii care au venit să se roage la metocul...
Mai mult

Copiii Parohiei Brad au participat la Școala de vară

În perioada 23 – 27 iulie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Brad din Protopopiatul Buhuși s-a...
Mai mult

Şedinţă administrativă a preoţilor din Protopopiatul Moineşti

Joi, 2 august 2018 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, la Biserica „Sfântul Gheorghe”  Moinești...
Mai mult

Școală de vară în Parohia Racova

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în perioada 26 iulie – 1 august 2018, la Parohia Racova s-a desfășurat a doua...
Mai mult

Finanțare nerambursabilă pentru Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a semnat pentru al patrulea an consecutiv contractul de finanțare nerambursabilă cu Consiliul...
Mai mult

230 de copii și 45 de voluntari la Școala de vară, la Parohia "Buna Vestire" Tg. Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 23-28 iulie 2018, la Parohia "Buna...
Mai mult

Protoieria Oneşti, parteneriat cu Fundația Libra din Marea Britanie

Protoieria Oneşti în parteneriat cu Fundația Libra din Marea Britanie a desfășurat în perioada 23 - 27 iulie 2018, la sediul din Strada Poet Adrian...
Mai mult

Popas duhovnicesc la Viișoara

Duminică, 29 iulie 2018, la Viișoara a continuat seria popasurilor duhovnicești la o troiță închinată Sfintei Cruci, sărbătoare pe care Biserica o...
Mai mult