Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Ajunul Bobotezei la Centrul eparhial de la Roman

Marți, 5 ianuarie 2021, conform rânduielii tipiconale din această perioadă a anului, cu binecuvântarea și în prezența IPS Părinte Ioachim,...
Mai mult

Aniversarea a șase ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim ca Arhiepiscop

Luni, 4 ianuarie 2021, s-au împlinit șase ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului a Înaltpreasfințitului Părinte...
Mai mult

Slujbă specială cu prilejul Anului Nou 2021, la Roman

Joi, 31 decembrie 2020, în Ajunul Anului Nou 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, P.Cuv. Părinte Pimen...
Mai mult

Proiectul eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” în Parohia Brad

Urmând îndemnul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele paroh Cătălin Chiper a organizat, cu ocazia sărbătorii...
Mai mult

Vizită de lucru a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la sediul Protoieriei Onești

Astăzi, 28 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și-a manifestat slujirea arhierească sub aspect...
Mai mult

Peste două sute de daruri pentru copii, în Protopopiatul Bacău

În cadrul proiectului eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” implementat de către Protoieria Bacău, profesorii și elevii Colegiului Național „...
Mai mult

Sute de daruri pentru copii din parohii rurale ale Protopopiatului Bacău

În cadrul proiectului eparhial „Vrei să fii bun, de Crăciun?” implementat de către Protoieria Bacău, elevii mai multor instituții de învățământ au...
Mai mult

O sută cincizeci de copii au primit daruri din partea Parohiei „Lazaret” cu ocazia Nașterii Domnului

Parohia Ortodoxă „Lazaret” Bacău a preluat în acest an 150 de scrisori de la copiii din centrele sociale pe care le administrează și de la copii din...
Mai mult

Cadouri de Crăciun pentru copiii din Parohia Galeri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și cu sprijinul părintelui protoiereu Eugen Ciprian Ciuche, 150 de copii din...
Mai mult

Proiectul social-filantropic ,,Dăruieşte zâmbete!” la Parohia Holt

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Parohia ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din...
Mai mult