La finalul anului bisericesc, în data de 30.08.2023, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, copiii din cadrul Complexului de Servicii Romanița, însoțiți de coordonatori și de preotul capelan, au plecat în excursie vizitând obiective din județul Neamț.
Excursia a debutat cu o oprire spre închinare la Mănăstirea Bistrița, a continuat cu o oprire la Mănăstirea Pângărați, unde copiii s-au închinat și au luat o gustare, continuând apoi deplasarea spre stațiunea Durău.
Deși prognoza meteo prevedea o zi cu precipitații până seara, la sosirea copiilor în stațiunea Durău, norii s-au răsfirat, Cerul a binecuvântat activitățile lor de recreere din Durău Park. Bucuria a fost foarte mare, iar copiii s-au dat cu săniile de vară, au sărit în trambuline și saltele elastice, human gyroscop, și s-au învârtit în carusele.
După o joacă îndelungă, gazdele zilei, echipa inimoasă a Holdingului TCE, i-au asteptat pe copii cu un meniu deosebit, deserturi special create si sucuri naturale. După masă, copiii s-au închinat la Mănăstirea Durău și au continuat programul excursiei cu deplasarea spre Bicaz. Pe lacul Bicaz copiii s-au plimbat cu vaporul în atmosfera însorită a ultimelor zile de vară și vacanță.
Spre seară, grupul excursioniștilor a ajuns acasă, obosit, dar extrem de fericit, la capătul unei zile în care s-au bucurat de joacă, închinare și plimbare.