Tradiție de rugăciune închinată Maicii Domnului la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Comănești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în fiecare seară din Postul Adormirii Maicii Domnului din anul 2025, credincioșii Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Comănești din Protoieria Moinești s-au adunat pentru a participa la slujba Paraclisului Maicii Domnului. Serile duhovnicești, ajunse anul acesta la a șasea ediție consecutivă, au fost inițiate de părintele coslujitor Costinel Milon, la scurt timp după hirotonia sa întru preot, și s-au dezvoltat cu sprijinul constant al părintelui paroh Vasile Ropotoaia.

Un element distinctiv al acestor momente de rugăciune îl constituie tematica predicilor rostite la finalul Paraclisului. Dacă anul trecut ele au fost așezate sub titulatura „Minunile Maicii Domnului”, în acest an cuvântările au avut ca fir călăuzitor tema „Maica Domnului, ocrotitoarea vieții noastre”, subliniindu-se faptul că Preasfânta Fecioară Maria intervine în viața fiecărui creștin care o cheamă cu credință și nădejde.

De-a lungul timpului, cu prilejul acestor seri de închinare, au fost oferite credincioșilor daruri duhovnicești – 300 de iconițe cu Preasfânta Născătoare și 300 de exemplare ale Paraclisului Maicii Domnului – pentru a întări rugăciunea și în casele acestora. Astăzi, însă, cel mai frumos dar este unitatea de glasuri: credincioșii, atașați de frumusețea slujbei, cântă la unison cu preoții, transformând biserica într-o singură inimă rugătoare.

Astfel, Paraclisul Maicii Domnului săvârșit seară de seară la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Comănești a devenit o tradiție mult așteptată și dorită de enoriași, dar și o mărturie vie a credinței și a iubirii unei comunități care a înțeles că drumul spre Dumnezeu trece prin brațele ocrotitoare ale Maicii Sale.

(Pr. C.M.)