Încă de la primele ore ale dimineții de 14 octombrie, credincioșii romașcani s-au întâlnit în comuniune de rugăciune pentru a se închina cu evlavie în Catedrala arhiepiscopală din Roman ce păstrează în tezaurul ei spiritual odoare de mare preț ale sfinților, între care și o părticică din sfintele moaște ce aparțin sfintei pe care românii evlavioși o poartă în rugăciunile lor mai ales în aceste zile ale mijlocului lunii octombrie.

La slujba Utreniei și apoi a Sfintei Liturghii au participat în această zi de prăznuire a hramului preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, precum și reprezentanții cei mai de seamă ai mănăstirilor din cuprinsul administrativ-canonic al Eparhiei, împlinind astfel o tradiție statornicită de Chiriarhul de la Roman. Astfel, părinți stareți și maici starețe, având în mijlocul lor pe cei doi ierarhi, au înălțat rugăciuni către Sfânta care prin viața sa smerită a întruchipat împlinirea voturilor monahale așezând la temelia vieții ei spirituale asumate chemarea Mântuitorului Iisus Hristos: „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” (Mc. 8,36).

Sub privirile încărcate de har ale Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul slujitorilor a înălțat rugă de mijlocire pentru poporul dreptcredincios prezent în această zi de sărbătoare în sfântul chivot mușatin, răspunsurile la Sfânta Liturghie fiind date de Corul Melozii Romanului” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

Amintind versetul din Sfânta Evanghelie pe care Sfânta Parascheva, copilă fiind, l-a auzit citit de preot în biserică (Mc. 8,36), Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a subliniat faptul că nevoința duhovnicească a Sfintei este rezultatul împlinirii chemării lui Dumnezeu și al asumării crucii renunțării la lume pentru a primi binecuvântarea Cerului, darurile sale fiind o binecuvântare și pentru creștinii de astăzi, care după un mileniu de la nașterea sa în Împărăția lui Dumnezeu, o cinstesc și o cheamă în rugăciune:

„Deci auzind copila Parascheva această chemare a lui Dumnezeu de a-L urma (de voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie, Mc. 8,36), inima ei s-a aprins de o râvnă și de un foc sfânt și s-a hotărât ca să urmeze Domnului. A părăsit casa părintească și s-a dedicat rugăciunii, milosteniei, faptelor bune, privegherilor și tuturor virtuților care împodobesc viața celor care doresc să urmeze Domnului. [...] Aceasta a fost, pe scurt, călătoria pământească a Cuvioasei Parascheva chemată de Dumnezeu să urmeze căii și asumării adevăratei slujiri al lui Dumnezeu. A urmat calea renunțând la lume și la toate plăcerile ei, a luat crucea nevoințelor, crucea rugăciunii, crucea milosteniei și a urmat Domnului. Iar câștigul pe care ea l-a dobândit nu a fost unul omenesc, ci unul ceresc. Câștig care a început să se înmulțească atât în viața ei, cât a trăit pe pământ, dar mai ales însutit și înmiit s-a înmulțit după ce a fost proslăvită de Dumnezeu în ceruri. Iată că și noi astăzi ne bucurăm duhovnicești degustând din aceste daruri ale Cuvioasei Parascheva și suntem într-un fel martori că Evanghelia nu minte. [...] Ea a ascultat chemării Domnului, ea urmat și a luat crucea și a fost binecuvântată de Dumnezeu cu daruri duhovnicești. Oricine ascultă asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva, chemării Evangheliei și își ridică crucea sa și merge pe urmele Domnului, se va învrednici de același dar și har de care s-a învrednicit și Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar mai ales de darul mântuirii”.

Totodată, Preasfinția Sa a remarcat faptul că asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva, sfinții neamului românesc și-au asumat crucea nevoințelor conducând prin cuvânt și faptă poporul român cel drept credincios pe calea urmării lui Hristos, iar roadele acestei nevoințe se văd astăzi, după 100 de ani de autocefalie, când Ortodoxia românească a rodit sfinți. Urmând calea de la Cruce la Înviere, neamul românesc Îi aduce laudă și recunoștință lui Dumnezeu prin sfinții români care sunt roadele nevoinței și răstignirii sale în istorie, dar și mijlocitorii mântuirii sale la scaunul Preasfintei Treimi:

 „Ne aflăm în anul centenar al Patriarhiei Române, un an deosebit de important, un an care dorește a încununa eforturile străbunilor noștri și ale vrednicilor slujitori de odinioară. Dar și a ne aduce aminte că aceste cununi au cerut niște jertfe. De aceea îi cinstim și pe Sfinții noștri mărturisitori, pe marii duhovnici ai neamului care au ghidat și au povățuit, cu timp și fără timp, poporul lui Dumnezeu să-L urmeze și, mai ales, să-și ia crucea și să meargă pe calea Golgotei. Această cale a Golgotei a fost parcursă de poporul binecredincios și Domnul a rânduit ca să-i arate și slava Învierii. Pentru că s-a desăvârșit această lucrare a poporului român prin așezarea în demnitatea de Patriarhie a Bisericii noastre. Și iată că de roadele acestei autocefalii ne bucurăm cu toții pentru că astăzi, în calendarul românesc, se așează și Sfinții noștri mărturisitori, pe care îi cinstim și îi avem de acum înainte, înaintea Domnului pururea rugători. Ei au fost cei care au ridicat crucea suferinței și au dus-o poate cu multe lacrimi și cu mult sânge, dar au dus-o până la capăt ajutați fiind de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu”. 

Referindu-se la nevoința Sfintei Cuvioase Parascheva împlinită într-o perioadă de timp foarte scurtă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre timp ca dar pe care Dumnezeu îl oferă fiecărui om ca pregătire pentru mântuire. Conștientizarea că viața este un dar pe care omul îl oferă cu recunoștință Dăruitorului vieții este rezultatul intensității trăirii fiecărei clipe cu hotărârea de a transfigura viața urmând lui Hristos:

„Timpul Dumnezeu ni l-a dat pentru a-l transfigura. Evanghelia spune: răscumpărați vremea, că zilele rele sunt. Și timpul, un părinte al bisericii, l-a asemănat cu un fir de apă, cu un pârâu de apă, care iese din caierul vremii și se deapănă pe gemul veșniciei, adică iese din Dumnezeu și ajunge în Dumnezeu și curgând ne dă cele trei ferestre ale timpului: trecut, prezent și viitor. Deci noi trebuie să trăim acest timp plenar, să-l dăruim lui Dumnezeu. Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu, să o dăm, s-a spus în liturghia de astăzi și în orice liturghie. De vreme ce este așa, atunci timpul nu este o povară, ci un mijloc de transfigurare a noastră așa cum au făcut sfinții. De aceea, nu importă cât trăiești în acest timp efemer, câți ani poți să împlinești. Sfânta Parascheva nu a trăit decât 27 de ani din timpul acesta efemer. Sfânta Filofteia de la Argeș, Sfânta Fecioară de la Argeș, pruncuța de acolo, sfântulița, cum spun localnicii, a trăit 12 ani. Alții ceva mai puțin. Deci nu importă cât timp trebuie să trăiești pe pământ pentru a atinge transfigurarea sau mântuirea, limanurile mântuirii, ci trăiește atât cât ți-a dat Dumnezeu pentru a te transfigura. [...] Dacă fiecare clipă o dăruiești lui Dumnezeu, atunci toată viața ta o dăruiești lui Dumnezeu și intri în acel prezent continuu de care vorbesc părinții neptici, părinții filocalici și timpul nu devine o povară, ci un timp al mântuirii. Timpul acesta care curge duce faptele noastre ca o ofrandă lui Hristos”.

În încheierea cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că fiecare faptă bună împlinită de credincioși marchează timpul pe care îl transfigurează într-un timp al mântuirii. Această nevoință duhovnicească este condusă pedagogic de Dumnezeu care devine pentru viața fiecărui credincios un reper, asemenea unui GPS, care configurează sau reconfigurează traseul a cărui destinație este mântuirea:

„Atunci când suntem curățiți și luminați, angajându-ne la viața acesta trecătoare, marcăm timpul nostru. Fiecare faptă bună împlinită înseamnă că ai marcat timpul tău și timpul atunci devine un timp al mântuirii pentru faptul că ești curățit permanent și ești îmbrăcat în haina luminată a Botezului, așa cum a fost cu viața Sfintei Parascheva care a dorit să meargă la Ierusalim și să se împărtășească de bunătățile duhovnicești, să transfigureze timpul, nu să-l desfigureze. Și bineînțeles, după aceea totul s-a văzut de la sine, pentru faptul că de vreme ce trăiești cu Dumnezeu și prin Dumnezeu, atunci nu ai nici o temere, nici o teama de necunoscut. Dacă am pierdut timpul, El ne reconfigurează un alt traseu către Împărățirea lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm să folosim acest timp așa cum ne lăsăm ghidați de GPS. Să-L ascultăm pe Dumnezeu pentru că direcția în care trebuie să ne mișcăm nu este alta decât Împărăția lui Dumnezeu. Vă mulțumim pentru faptul că ați fost cu noi împreună pelerini care se angajează pe un drum pe care ni l-a indicat Hristos și care are un singur scop: mântuirea. Și dacă nu ai în perspectivă mântuirea personală, atunci în van este toată osteneala ta, căci Dumnezeu nu se recunoaște întru ea”. 

Încadrul Sfintei Liturghii, la momentul liturgic specific, teologul Ungureanu Dumitru George a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Catedralei arhiepiscopale, iar diaconul Velciu Cosmin Alexandru a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Măgura Ocnei.

De asemenea, în cadrul liturgic au fost înălțate rugăciuni de pomenire pentru ctitorii Sfântului Lăcaș și pentru ierarhii de vrednică pomenire care au slujit în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, neîntrerupt, de-a lungul a 600 de ani.

(Pr. Valentin Băltoi)