Sobor de ierarhi, în rugăciune, la ceas aniversar

Vineri, 29 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a împlinit 70 de ani de viață.

Dat fiind specificul perioadei liturgice în care ne aflăm, aniversarea Înaltpreasfinției Sale s-a desfășurat în atmosfera sobră a Postului Mare. Ziua a început cu rugăciune în liniștea paraclisului reședinței chiriarhale, unde Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Utreniei și a Ceasurilor I, III și VI.

Programul liturgic specific zilei de vineri, din a doua săptămână a Postului Mare, a continuat de la ora 15.00, cu oficierea Slujbei Obedniței, a Ceasului IX și a Sfintei Liturghii a Darurilor Înainte Sfințite, când chiriarhului de la Roman s-au alăturat IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Episcop Ignatie al Hușilor, PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud, PS Părinte Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, și PS Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, soborul ierarhilor a fost însoțit de copii cu flori în mâini și întâmpinat la intrarea în Catedrala arhiepiscopală de cler și credincioși, apoi s-a deplasat în sfântul lăcaș pentru săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfințite.

Slujba a fost oficiată de către PS Damaschin Dorneanul, alături de care au slujit pr. arhim. Iustin Dragomir și pr. Constantin Sturzu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor. 

La momentul rostirii ecteniei întreite s-au înălțat cereri și rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim în cei 70 ani de viață.

Răspunsurile la strană au fost date de corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman. 

La finalul momentului liturgic au fost transmise Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim mesaje de felicitare.

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care se arată că darul vieții primit de la Dumnezeu se sfințește prin rugăciune și faptă, virtuți împlinite sub ocrotirea Preasfintei Treimi, a fost citit de PS Părinte Ignatie: „Timpul vieții dăruit nouă de Dumnezeu se sfințește prin rugăciuni sfinte și prin fapte izvorâte din iubire smerită și darnică, în care lucrează tainic harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt”. (https://eprb.ro/mesajul-pf-parinte-patriarh-daniel-cu-prilejul-aniversarii-70-de-ani-de-viata-ips-parinte)

Referindu-se la oamenii pe care Dumnezeu i-a trimis în viața Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru a contura profilul său duhovnicesc și cultural, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre educația primită de copilul Ilie de la părinți, despre chemarea la viața monahală și influența părintelui Ioanichie Bălan asupra tânărului Ilie în această alegere, despre viața petrecută în mănăstirile nemțene și modelul marilor duhovnici moldoveni, despre modelul Patriarhului Teoctist și timpul petrecut la studii în spațiul misionar occidental sub îndrumarea marilor teologi din diaspora ortodoxă, apoi despre alegerea și misiunea ca ierarh al Eparhiei Romanului și Bacăului. Totodată, Părintele Mitropolit Teofan a vorbit despre întreita rugăciune pe care clerul și credincioșii Eparhiei Romanului și Bacăului o înalță către Dumnezeu, în liturghie, la acest ceas aniversar:

„Astăzi am slujit Sfânta Liturghie, Euharistia cea binecuvântată care este mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate, iar acum pentru cele pe care Preafericitul Părinte Patriarh le-a rostit în mesajul Preafericirii Sale. A fost o rugăciune de mulțumire, a fost însă și o rugăciune de cerere pentru noi toți și o cerere specială pentru Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Încerc să intuiesc care ar putea fi cererea pe care oamenii curați din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului o îndreaptă către Dumnezeu pentru Înaltpreasfințitul Ioachim și cred că multe dintre aceste gânduri pot fi arătate în următoarele direcții: rugăciune către Dumnezeu ca Înaltpreasfinția Sa să experimenteze cât mai deplin încă din această lume taina Împărăției Cerurilor, să se afle în pridvorul Împărăției, în antecamera slavei lui Dumnezeu care este pregustată aici în liturghie, în cuvânt și în încercările pe care Dumnezeu le rânduiește pentru întărirea noastră; apoi, pentru că îl serbăm pe Sfântul Ioan Scărarul, rugăciunea noastră și a credincioșilor din Eparhie este aceea ca Înaltpreasfințitul să urce cât mai sus pe scara virtuților și să se apropie cât mai mult de veșmântul lui Dumnezeu, știind că fără el nu putem face nimic adânc, frumos, statornic; apoi, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, să fiți cu sănătatea așa cum sunteți cu sufletul. Să vă aibă Dumnezeu în grija Sa cu sănătate, cu zile îndelungate, să fiți bucurie preoților, călugărilor și poporului lui Dumnezeu, să împliniți cele pe care le mai aveți în gând și pe care Dumnezeu vi le-a rânduit să le faceți”. 

În numele angajaților Secretariatului de Stat pentru Culte, domnul Secretar de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a transmis felicitări și aprecieri pentru misiunea împlinită de IPS Ioachim la Roman, amintind totodată și câteva dintre proiectele eparhiale aflate în derulare:

„Mă bucur și sunt onorat că în această seară, în cadrul solemn și sobru al Postului Mare, am participat împreună la o emoționantă și profundă aniversare a 70 de ani de viață ai IPS Ioachim. Suntem sub cupola unei instituții care nu măsoară viața în ani, ci în sfințenia zilei, în fapte bune, în cuvinte ziditoare, în zidiri care cuvântă, cum este această catedrală, care măsoară viața prin întâlnirile fondatoare și providețiatoare care durează și au durat personalitatea IPS Ioachim. Sunteți ierarh într-o eparhie istorică și mă bucur că nu ați ales să fiți doar cronicarul istoriei eparhiei, ci să fiți și persoana care face istorie, lăsând în urmă o bogată activitate patrimonială și spirituală pe care sper ca de acum mulți ani înainte să o îmbogățiți și să o sporiți mai departe. Mă bucur că aici la Roman ați arătat că avem nevoie de catedrale și de spitale și mai ales pentru că ați reînviat o construcție și o misiune socială fundamentală din Moldova (Spitalul Precista), investind timp, dăruire și foarte multă muncă în acest proiect. Ați demonstrat faptul că un spital în care se regăsește o catedrală arată că pacientul și chiar medicul are demnitatea umană ridicată la rang divin”. 

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a vorbit despre emoția pe care o poate genera rugăciunea liturgică în sufletele celor adunați în comuniune de rugăciune, apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru darul vieții, dar și celor care l-au sprijinit în formarea duhovnicească și în urmarea lui Hristos:

„O zi ca aceasta generează o emoție care este asemenea unei vibrații a Duhului Sfânt în noi și cred că astăzi Duhul Sfânt a atins corzile sufletelor noastre. Astăzi ne-am oprit pentru o clipă și am privit cerul și Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia un sentiment aparte în slujba la care am participat. În Liturghia de astăzi Hristos ne-a unit din nou prin Sângele Său, ne-a chemat, iar noi i-am răspuns, în alternanța rugăciunii dintre Altar și credincioși. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, mulțumim sfinților care ne-au așezat pe Calea care este Hristos, dar și celor care ne-au ajutat să mergem pe această cale”. 

Mulțumind Preafericirii Sale pentru mesajul transmis la acest moment aniversar, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rememorat fragmente de timp petrecute în oazele de spiritualitate moldave la picioarele duhovnicilor pe care astăzi Ortodoxia românească îi recunoaște ca sfinți, apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru inspirația și puterea cu care a fost binecuvântat pentru a împlini misiunea încredințată în Eparhia Romanului și Bacăului. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre modul în care a înțeles să valorifice timpul pe care Dumnezeu i l-a oferit, în diferitele responsabilități încredințate de Biserică:

„Pentru mine, aceşti 70 de ani de viaţă, ca dar a lui Dumnezeu, mi-au fost fie o provocare, fie o şansă. M-am străduit să nu fiu niciodată în contra-timp, ci să-l valorific prin sesizarea prezenţei divine în el, astfel încât să pot trasforma șansa în provocare și  provocarea în șansă, încât fiecare clipă a timpului să devină o speranță de mântuire. M-am străduit în toată viața mea să mărturisesc oamenilor adevărul Evangheliei. Știu că numai Adevărul revelat te face liber și este singurul care nu încalcă libertatea omului de a lua contact și cu ideile nesănătoase ale lumii, dar, în acelasi timp, întăreşte libertatea omului în concepţiile cele sănătoase care pot copleşi neghina pe care atât de bine o seamănă duşmanul atunci când semănătorul doarme. Timpul vieții mele în această lume stă în directă legătură cu responsabilitatea izvorâtă din demnitatea arhierească, conferită de Biserică, dar pe care o port, de 24 de ani, prin iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta îmi dă putere să mărturisesc și să mă rog: Doamne, ferește-mă în continuare de cea mai mare ispită a vieții, care este amânarea binelui, și dă-mi în schimb cea mai mare virtute, amânarea răului! Ajută-mă să înțeleg că ceea de pot face astăzi, nu trebuie lăsat pe mâine, pentru că ziua de mâine, se întâmplă să nu mai fie, pierzând-o și pe cea de azi. Toată viaţa mea, Doamne, am închinat-o Ţie, Tu Cel care mă ştii mai bine decât mă ştiu eu însumi, Ajută-mă să mă mântuiesc! Amin! (https://eprb.ro/ii-multumesc-lui-dumnezeu-pentru-darul-inestimabil-al-vietii)

În contextul momentului aniversar dedicat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și centrale, preoți consilieri și inspectori din cadrul Centrului eparhial de la Roman, părinții protopopi și reprezentanți ai preoților din cele 5 protopopiate de pe cuprinsul eparhiei, precum și numeroși credincioși. 

Toți cei prezenți au primit, la plecare, un dar, cu binecuvântarea ierarhului sărbătorit astăzi la Roman.

(Pr. Valentin Băltoi)