Vineri, 14 noiembrie, cadrele didactice care predau disciplina Religie la ciclul de învățământ liceal în unitațile de învățământ din Roman s-au reunit în Sala „Mitropolit Dosoftei” a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La acest eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a binecuvântat această întâlnire și a dialogat cu membrii Cercului pedagogic nr.8.
Înainte de lucrările activității propuse pentru această zi, profesorii au pornit pe urmele înaintașilor, vizitând Catedrala Arhiepiscopală cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva – ctitorie mușatină, martor tăcut al vremurilor și ocrotitoare a celor care îi trec pragul. Părintele Arhimandrit Andrei, cadru didactic de discipline medicale pentru învățământ post-liceal sanitar la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”-Roman i-a întâmpinat cu blândețea unui povestitor care poartă în glas lumina secolelor. Astfel, preț de câteva minute, profesorii au pășit „pe calea bătătorită” a celor care, cu jertfă și credință, au clădit Moldova mușatină – de la Alexandru cel Bun și Petru Rareș, până la Mitropolitul Macarie al II-lea. Fiecare pas a fost asemenea unei file întoarse cu grijă dintr-o carte veche, în care parfumul pergamentului se împletea cu cel al rugăciunii.
Cercul pedagogic nr. 8 și-a deschis lucrările abordând tema Educație pentru competențe la disciplina Religie: Cum pregătim elevii pentru lumea reală. (proiectarea lecțiilor prin prisma competențelor cheie, legătura dintre conținuturile curriculare și viața reală, exemple de activități cross- disciplinare). De la predarea de informații, „a şti", la modelul centrat pe competenţe, „a putea să faci" (aplicarea de cunoștințele dobândite în diferite situații practice). Această temă complexă i-a purtat pe participanți dinspre tradiția transmisă în șoaptă, spre pedagogia modernă, în care elevul este chemat să transforme cunoașterea în acțiune, valori și judecăți drepte.
Referatele susținute de profesorii desemnați (prof. Crețu Mirela, prof. Sandu Ramona și prof. Pîslaru Mihaela) au atins esența școlii de astăzi, între subiectele abordate fiind: Cum pregătim elevii pentru lumea reală; Legătura dintre conținuturile curriculare și viața de zi cu zi; Proiectarea lecțiilor prin prisma competențelor-cheie; Activități interdisciplinare care pun în mișcare mintea, inima și voința. În acest context, educația religioasă a fost prezentată ca un drum care nu se oprește la „a ști”, ci continuă spre „a putea să faci”: să aplici, să reflectezi, să discerni, să trăiești. Religia devine astfel puntea necesară între școala de azi și omul de mâine. Întreaga activitate a fost organizată cu profesionalism și dăruire de cadrele didactice, coordonate de dna prof. Rusu Mihaela, responsabil de cerc.
La final, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a fost prezent în mijlocul cadrelor didactice binecuvântând lucrarea lor și purtând un dialog în care au fost aduse în discuție provocările cu care aceștia se confruntă. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat cadrele didactice să desfășoare activități cu elevii în spațiul lăcașului de cult prin încheierea de parteneriate cu parohia pe raza căreia se află unitatea școlară unde acestea își desfășoară activitatea la catedră, subliniind faptul că elevii proveniți din medii vulnerabile trebuie să fie o prioritate cu atât mai mult cu cât anul 2026 va fi închinat familiei:
„Am participat în cursul lunilor anterioare la câteva acțiuni cu tinerii, mai ales în perioada vacanței de vară. Au fost tabere foarte multe și atunci tinerii au venit aici, la Centrul Eparhial, unde au primit binecuvântare și au fost apreciați pentru munca și implicarea lor. Vă pot spune ca în perspectivă, pentru anul următor, să aveți în vedere că acesta este închinat de către Sfântul Sinod familiei creștine. Multe dintre acțiunile noastre, în general, dar și cele educaționale, vor avea în centru acest mesaj: grija pentru familia creștină. Este important, pentru societatea în care trăim, să sprijinim integrarea tinerilor. Dumneavoastră știți cel mai bine, sunt copii care vin la școală din familii cu multe probleme. De aceea, biserica și școala, prin ora de religie, încearcă să îi ajute cât se poate, să înțeleagă cât e de importantă familia și să vindece unele răni, deoarece, din păcate, elevii vin la școală și cu problemele din familiile lor. Și cel mai ușor această realitate este constatată de profesorul de religie, care stă de vorbă cu copilul și îl vede”.
Organizatorii cercului au adus mulțumiri Înaltpreasfințitului Ioachim și Preasfințitului Teofil Trotușanul pentru binecuvântarea oferită, precum și tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea cercului pedagogic în acest cadru încărcat de frumusețe spirituală și culturală.
Părintele consilier cultural Valentin Băltoi a încheiat activitatea subliniind importanța acestor întâlniri, care nu sunt simple reuniuni metodice, ci veritabile ateliere de formare a omului tânăr: prin credință, cultură, responsabilitate și caracter.



