La primele ore ale dimineții, credincioșii Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” Bacău, ghidați de preotul Epure Ionuț, au pornit în căutarea vieţii sfinte din mănăstiri.

Prima mănăstire de închinare a fost Agafton. Mănăstirea Agafton cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” este o mănăstire de maici, ctitorită de Ieroschimonahul Agafton în anul 1729. Desfiinţată prin decretul 410 din 1959, mănăstirea s-a redeschis în 1991. Biserica de lemn, înconjurată cu un cimitir, pare să oprească timpul de peste 300 de ani. Chiliile cu flori pestrițe sunt presărate împrejurul mănăstirii, alături de fântâni monument istoric. Dezmierdat de luminile blânde ale soarelui, Agaftonul e ca o cetate în care un ceasornicar iscusit a oprit acele unui orologiu nevăzut, spre a da prilejul celor care vin aici să se lase pătrunşi de duhul veşniciei.

În mijlocul codrilor seculari ai Voronei, se află mănăstirea Vorona. Veche vatră egumenică, întemeiată în urmă cu mai bine de 300 de ani de călugări, mănăstirea reprezintă loc de pelerinaj şi un adevărat leagăn cultural, adăpostind mii de cărţi vechi şi hrisoave de o valoare culturală uriaşă. Credincioșii s-au închinat la cele două biserici din curtea mănăstirii.

Cea de-a treia mănăstire vizitată a fost Zosin, o bijuterie a Moldovei a cărei catapeteasmă este o adevărată capodoperă sculptată în jurul icoanei Mântuitorului.

La Mănăstirea Coşula, cu o biserică veche de aproape 500 de ani, pelerinii au fost întâmpinați de starețul Calinic, care a povestit istoria acestui sfânt locaş, precum şi a „Galbenului de Coşula”, aproape la fel de vestit ca „Albastrul de Voroneţ. Muzeul mănăstirii cu odoare bisericești vechi de 300-400 de ani arată puritatea modelului tradițional românesc.

Pe drumul de întoarcere pricesnele învierii au mângâiat sufletele pelerinilor.