Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărăşti, Protopopiatul Bacău, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar "Sfântul Antipa de la Calapodeşti".
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Mărăşti, Protopopiatul Bacău, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar "Sfântul Antipa de la Calapodeşti".
Inițiativa acestui eveniment duhovnicesc a aparținut părintelui Ionuţ Avram, gazda întâlnirii și în același timp coordonatorul cercului pastoral ce cuprinde parohiile Mărăşti, Bărboasa, Buda-Răchitoasa, Burdusaci, Coloneşti, Farcaşa, Frunteşti, Gloduri, Lunca, Obârşia, Oprişeşti, Oţeleşti, Răchitoasa şi Spria.
Cu flori în mâini şi purtând cu mândrie costumul popular românesc, copiii din sat au așteptat cu emoție sosirea preoților invitați precum și a părintelui protopop care a transmis, înainte de toate, arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, chiriarhul locului, care a făcut acest dar comunităţii, îngăduind ca moaştele Sfântului Antipa să fie aduse în mijlocul credincioşilor din Mărăşti.
Momentul esențial al acestei întâlniri de suflet, săvârșirea Tainei Sfintei Liturghii, a fost precedat de acatistul Sfântului Antipa de la Calapodeşti.
În cuvântul de învățătură, subliniind mai întâi necesitatea și folosul pastoral, misionar, cultural și duhovnicesc al activității acestor cercuri pastorale, părintele protopop a remarcat faptul că: „Anul acesta - 2015, IPS Ioachim, vizionar, pe 10 ianuarie, în chiar ziua pomenirii Sfântului Antipa de la Calapodeşti, primul dintre sfinţii români prăznuiţi în calendar (în ordine cronologică) - în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, maica tuturor bisericilor din Eparhie, în cadrul unei liturghii arhiereşti a sfinţit în mod solemn Sfintele Antimise, între acestea fiind şi Sfântul Antimis oferit comunităţii dumneavoastră, bisericii din Mărăşti, prin preotul Ionuţ Avram, părintele duhvnicesc al locului. Eparhia noastră, ca nici o altă eparhie din ţară, se bucură de canonizarea a patru sfinţi ierarhi, pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre i-a recunoscut şi aşezat în calendarul Bisericii: Mitropolitul Dosoftei (1659-1671), Teodosie de la Brazi (1671-6974), Ioan de la Râşca şi Secu (1674-1685) şi Pahomie de la Gledin (1706-1713) - toţi ierarhi sfinţi care au păstorit pentru o perioadă de timp credincioşii din întinsul episcopat al Ţării de Jos sau al Romanului. La aceştia se adaugă şi Sfântul Antipa, singurul sfânt pe care Bacăul şi împrejurimile lui l-au dăruit lui Dumnezeu”.
Dumnezeiasca Liturghie a continuat cu vizite de lucru pe care părintele protopop le-a efectuat la parohia Gloduri şi filia Antoheşti din comuna Izvorul Berheciului, precum şi parohia Buda din comuna Răchitoasa, inspectând şantierele şi lucrările ce se derulează în aceste unităţi de cult.