După 10 ani de şantier, noua biserică închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din satul Lipova va fi sfinţită de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Lipova (cuvânt provenit din slavonă, însemnând pădure de tei) este o localitate istorică, prezentă în vechi hrisoave de cancelarie, încă din timpul voievozilor Ilie şi Ştefan. Un document datat 1437, 15 mai, la Vaslui, amintește de dealul cu acelaşi nume - al Lipovei. La 10 august 1477, un nou document eliberat de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt va confirma Musei, soţiei lui Vindereu, stăpânirea asupra moşiei Vinderei, situată la gura pârâului Lipova.
Locuitorii satului Lipova sunt oameni destoinici, cu frică de Dumnezeu, arătând dragoste şi ataşament faţă de Sfânta Sa Biserică. Din evlavia pe care o au faţă de odoarele sfinte, dar şi din dorinţa de a păstra şi ocroti vechea biserică de lemn, au avut iniţiativa de a ridica o nouă poartă către cer, mai solidă, mai încăpătoare şi reprezentativă pentru comunitate.
Lăcaşul din lemn, cu hramul „Buna-Vestire”, a fost construit în jurul anului 1830, din bârne de stejar, iniţial cu acoperiş din șindrilă, apoi cu tablă. Stilul bisericii este moldovenesc, în formă de corabie, fără turlă și cu 2 cruci. Pereții interiori nu sunt pictați, biserica fiind împodobită cu icoane şi o frumoasă catapeteasmă. Biserica este înzestrată cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea serviciului divin; în jurul bisericii se află cimitirul, iar in fața bisericii este clopotniţa, având în dotare două clopote de mărime mijlocie şi unul mic.
În anul 2004, la data de 14 martie, în Duminica a III-a din Postul Mare, a Înălţării Sfintei Cruci, Episcopul Ioachim Băcăuanul a răspuns iniţiativei credincioşilor din Lipova, punând piatra de temelie și sfinţind locul pentru noua biserică închinată Sfinților Împarați Constatin si Elena.
Între anii 2004-2014 s-a ridicat lăcaşul sfânt, în plan trilobat cu turlă pe naos, a fost înfrumusețat cu pictură murală şi a fost înzestrat cu cele necesare desfaşurării cultului divin.