S-a născut pe 29 martie 1954, într-o zonă cu oameni râvnitori în credință, cu viață simplă, curată. Comuna Stăniţa din judeţul Neamţ a dat Bisericii, de-a lungul timpului, peste treizeci de preoți, monahi sau monahii. Tărâm binecuvântat, așadar, ce a dat Bisericii pe Părinții Ioanichie Bălan sau Vichentie Mălău. Un loc și o comunitate ce l-au însuflețit pe adolescentul Ilie – al treilea copil din cei opt ai familiei Neculai şi Anica Giosanu –, să caute viața cea desăvârșită în Hristos. De altfel, și una dintre surorile sale avea să ajungă monahie, Iosefina Giosanu fiind stareța Mănăstirii Văratic.
Mama tânărului Ilie Giosanu l-a încredințat la o vârstă fragedă, pe 8 septembrie 1969, rudei sale, Părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, spre a-l îndruma în viața monahală. Acesta avea să-i fie naș de călugărie în 1980, când a primit și numele de Ioachim. A fost călugărit pe seama Mănăstirii Bistriţa, acolo unde autorul „Patericului românesc” fusese „exilat” de autoritățile comuniste.
A avut numeroase alte modele de monahi îmbunătățiți, precum Părinții Cleopa Ilie, Paisie Olaru sau Petroniu Tănase. De la toți a învățat că nimic nu este mai important decât a ține mereu lucrarea de căpătâi a călugărului: rugăciunea, asceza, ascultarea.
A primit chemarea de a-și continua studiile teologice, dar și de a fi mărturisitor al Ortodoxiei într-o lume tot mai depărtată de Dumnezeu. La Institutul „Saint Serge” din Paris, sub îndrumarea profesorilor Boris Bobrinskoy şi Olivier Clement, a elaborat o teză de doctorat despre „Îndumnezeirea omului în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae”. Este momentul în care cunoaște multe personalităţi ale culturii franceze şi românești, precum filosoful Emil Cioran, pe care l-a împărtăşit pe patul de suferinţă. Lucrarea sa misionară din Franța se regăsește și în numărul de aproximativ 70 de persoane care au îmbrățișat credința ortodoxă. De altfel, cu o mică parte a acestora a înființat, în 1992, Mănăstirea „Buna-Vestire” de la Rosiers, prima fondată pe pământ francez după regulile monahismului românesc.
La propunerea vrednicului de pomenire Episcop Eftimie este ales de către ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe 29 octombrie 1999, ca arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cu titulatura „Băcăuanul”. Iar după trecerea la cele veșnice a venerabilului arhiepiscop, pe 16 decembrie 2014, este ales ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului (între timp, eparhia fusese ridicată la rang de arhiepiscopie).
În mod firesc, Vlădica Ioachim a acordat o deosebită importanță revitalizării vieții mănăstirești din eparhie. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a redeschis toate mănăstirile desființate în chip abuziv de regimul comunist și chiar a înființat așezăminte noi.
Și viața de parohie a cunoscut o revitalizare în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, mai ales prin încurajarea acelor slujitori care înțeleg să se dedice „cu timp și fără timp” (II Timotei 4, 2) credincioșilor. Printre cele mai cunoscute proiecte de suflet ale Arhiepiscopului Ioachim se numără Centrul de bătrâni „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Hârja și Centrul social-filantropic Lazaret din Bacău. În total sunt peste 40 de centre social-filantropice în eparhie cu activitate mai consistentă. Dar și în alte parohii lucrarea liturgică este continuată prin activități din sfera culturală, filantropică sau educațională.
O eparhie atât de activă nu putea să nu aibă și un Centru eparhial pe măsură. Toate clădirile au fost restaurate, birourile refăcute, activitatea administrativă reorganizată. Reactivarea Fundaţiei „Episcop Melchisedec Ştefănescu” (cu grădiniță, școală primară și opt servicii socio-medicale), înfiinţarea Editurii Filocalia, reeditarea Revistei eparhiale Cronica Romanului, înființarea Atelierului de lumânări „Sf. Mc. Fotini” și a magazinelor de obiecte bisericeşti „Anastasia”, „Filocalia” și „Sf. Ap. Andrei” sunt câteva dintre numeroasele lucrări ce s-au împlinit în acești ani.
Încă de la începutul misiunii sale ca arhiereu vicar, Vlădica Ioachim a acordat o atenție specială Catedralei „Înălţarea Domnului” din Bacău, una dintre cele mai mari biserici din țară. Din 2000 lucrările au fost luate sub purtarea sa de grijă, iar construcția a prins a se ridica și înfrumuseța pe măsura evlaviei și râvnei băcăuanilor iubitori de Dumnezeu.
În ultimii ani, o preocupare specială a fost acordată mai întâi recuperării Spitalului Precista și apoi identificării de fonduri pentru atât de necesarele lucrări de consolidare și restaurare ale acestei clădiri simbol a Romanului. Spitalul a fost fondat și întreținut de Biserică, fiind al doilea ca vechime din Moldova. Aflat sub oblăduirea Maicii Domnului, clădirea acestui așezământ medical are acum șansa de a renaște și de a redeveni un spațiu de ajutor și mângâiere pentru cei aflați în suferință.
Monahismul este întâia și, dincolo de toate slujirile sale, cea mai importantă chemare a Arhiepiscopului Ioachim. În toată lucrarea și activitatea sa de slujitor al Bisericii, indiferent de treapta pe care s-a aflat, se poate identifica un crez al său, anume că un călugăr se retrage din lume nu pentru a o părăsi definitiv, ci pentru a fi mai de folos celor din lume. De la pustnicul ce ajută cu rugăciunea la duhovnicul aplecat în scaunul de spovedanie sau la arhiereul dedicat unei întregi eparhii. Însă, în același timp, cel implicat în toată lucrarea cea ziditoare și folositoare, aflat adesea în contact cu oamenii, nu are voie nici o clipă să uite chemarea sa cea dintâi și cea mai înaltă – călugăria.
Vlădica Ioachim a intrat de copil, practic, în mănăstire, la 15 ani. Putem spune că întreaga sa viață a dedicat-o Bisericii, în chip neobosit, la fel de râvnitor ca în prima zi, indiferent de misiunea pe care a avut-o de îndeplinit. A lucrat cu aceeași dragoste sinceră și conștiință trează și ca simplu frate de mănăstire și ca arhiereu.
Ne rugăm Domnului să-l țină cu putere și cu multă sănătate pentru a continua această rodnică strădanie întru împlinirea voii lui Dumnezeu și pentru a-și ține până la sfârșit aprinsă inima sa de dorul dumnezeirii!
Întru mulți și binecuvântați ani, Vlădica Ioachim!
