Luni, 27 octombrie 2025, mii de credincioși bucureșteni și pelerini veniți din toate colțurile țării au participat la hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale, sărbătoare închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul de vară de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un ales sobor de ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice și ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Ziarul Lumina.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată la acest moment de aleasă comuniune panortodoxă de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar, care a slujit în sobor cu ceilalți ierarhi ai Bisericii noastre.
După otpustul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a rostit binecuvântarea în limba greacă, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat citirea Actului sinodal aniversar al Bisericii Ortodoxe Române, care marchează 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei (1885) și 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhie (1925). Documentul solemn a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, secretarul Sfântului Sinod.
În cuvântul său de învățătură, Patriarhul României a vorbit despre semnificația rugăciunii isihaste, amintind că din această mișcare de înnoire spirituală s-a hrănit Ortodoxia în Constantinopol, la Muntele Athos și în Țările Române. Preafericirea Sa a evocat numele unor mari sfinți isihaști, între care Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Iachint de Vicina și Sfânta Teofana Basarab, evidențiind legătura românilor cu tradiția isihastă și rolul acesteia în formarea conștiinței ortodoxe românești.
La rândul său, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat un cuvânt de binecuvântare și a oferit Patriarhiei Române, în semn de comuniune frățească, un set de Sfinte Vase destinate slujirii în Catedrala Națională din București.
În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat mulțumiri Sanctității Sale Bartolomeu, membrilor delegației Patriarhiei Ecumenice, ierarhilor Sfântului Sinod, preoților, diaconilor, instituțiilor de ordine publică, voluntarilor și jurnaliștilor Centrului de Presă BASILICA pentru buna organizare a sărbătorii.
Credincioșii prezenți la hram, precum și pelerinii care continuă să sosească la București, se pot închina la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, așezate în baldachinul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală, până miercuri, 29 octombrie. (M.I.)



