Pelerini moineșteni la sfințirea Catedralei Naționale

          Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, 50 de pelerini din Protopopiatul Moinești, însoțiți de preoții Vasile Popa și Iulian Neagu, au participat duminică, 26 octombrie, la slujba de sfințire a picturii în mozaic a Catedralei Naționale de la București. 

        Astfel, după o zi de pelerinaj în care au fost vizitate mănăstirile Ghighiu, Cernica și Pasărea și după ce a participat la slujba de Priveghere oficiată de Preafințitul Teofil Trotușanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la altarul de lângă Catedrala Patriarhală, grupul de pelerini a ajuns, dimineața devreme, în ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la Catedrala Națională, construită în proximitatea Palatului Parlamentului din București. Aici, împreună cu alte zeci de mii de credincioși din întreaga țară, credincioșii moineșteni au participat la cel mai înălțător moment al Bisericii Ortodoxe Române din anul centenar al Patriarhiei, sfințirea acestui edificiu măreț, dezideratul de aproape 150 de ani al poporului nostru. Sfințirea a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de Preafericitul Părinte Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod.

        Unii dintre pelerini au exprimat câteva mărturii:

       ”Am avut o experiență plină de emoții benefice și lacrimi de bucurie și recunoștință. Vă urez ca zilnic să aveți în suflet bucuria darului Duhului Sfânt, coborât astăzi asupra noastră!” (Monica Botezatu)

     ”O dată în viață, zile binecuvântate și de neuitat! Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!” ( Domnica Baciu)

     ”Mulțumim din suflet pentru acest pelerinaj cu multă încărcătură duhovnicească și moment unic în viață!” (Frăsânica Stroe)

     ”Sfințirea Catedralei Naționale a fost un eveniment unic pentru întreaga creștinătate ortodoxă românească, cu atât mai mult pentru pelerinii care au fost părtași  la acest moment extraordinar și măreț. Pelerinii din Protoieria Moinești au avut privilegiul de a fi părtași la acest eveniment important, momentul culminant al acestuia fiind intrarea și închinarea în Sfântul Altar. Splendoarea și măreția  catedralei dă impresia extraordinară că te afli în cer, așa cum spune rugăciunea: ”în biserica slavei Tale stând, în cer mi se pare a sta”. Așa a și fost...când intri și privești pictura rămâi mut de uimire. Răsplata pelerinajului pentru credincioșii moineșteni a fost și închinarea la Sfintele Moaște de pe Dealul Mitropoliei, în seara dinaintea sfințirii, bucuria fiind amplificată și de faptul că slujba de priveghere a fost oficiată de Preasfințitul Teofil Trotușanul. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” (Pr. Iulian Neagu) 

(Pr. Vasile Popa)