Textul evangheliei din Sfânta și Marea Joi relatează întâlnirea euharistică a apostolilor cu Hristos Care le împărtășește marea taină a iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu, Cel ce răscumpără umanitatea din păcat lăsându-Se țintuit de brațele crucii și oferindu-și Trupul și Sângele pentru viața lumii. Totodată, mâncarea și băutura dobândesc alte sensuri pentru apostoli după Cina cea de Taină, care înțeleg că Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu potolește foamea și setea de veșnicie a lumii.
După Cina cea de Taină, unde singurul Prieten care-i mai rămăsese lui Iuda divulgă în public planul său, apostolii sunt cuprinşi de oboseala zilei şi adorm în preajma Învăţătorului lor, Care, îngenunchiat, Se ruga cu lacrimi de sânge Părintelui ceresc. Singurul care era cuprins de energia debordantă a trădării era Iuda, care porni cu picioarele abia spălate de iubirea Învăţătorului său spre locul unde avea să primească arginţii trădării ţinuţi cu grijă în mâinile în care cu puţin timp înainte ţinuse Împărtăşania dăruită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
De câte ori n-am primit noi Euharistia din mâna preotului? De câte ori n-am dorit cu ardoare să gustăm din potirul vindecării, aşteptând, fără credinţă curată, tămăduiri miraculoase? De câte ori nu am răstignit pe Hristos prin păcatele noastre, deși înainte de a ne uni cu Trupul și Sângele Său I-am făgăduit îndreptarea propriei vieți? Asemenea lui Iuda, I-am trădat încrederea prin comportamentul nostru versatil și credința noastră aproximativă. De prea multe ori am confundat Taina Sfintei Împărtăşanii cu lucrurile magice din această lume și prea des am asociat Cuvântul lui Dumnezeu cu miracolul superficial.
Pentru că S-a întristat Dumnezeu de atâta post exclusiv alimentar din partea noastră, anul care a trecu am avut parte de un post mai aspru, pe care nu credeam să-l mai gustăm vreodată, și care ne-a făcut, poate, să simțim mai intens dorul de întâlnirea cu El. Ne-am obişnuit cu prezența sfinţeniei Sale în viața noastră, iar această familiaritate s-a transformat în rutină. Însă, dacă reuşim să înțelegem și să acceptăm planul lui Dumnezeu cu noi, atunci putem spera că vom ajunge să auzim cuvintele Sale: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15,14). La această demnitate de prieteni ai lui Dumnezeu putem ajunge doar dacă împlinim, prin conlucrare cu harul Său, ceea ce El ne poruncește ca un Părinte iubitor. Doar dacă vom rămâne întru cuvintele Lui, fară revoltă şi fără tristeţe distrugătoare, vom putea cere ce vom vrea de la El şi vom primi. Aşa spun cuvintele Sale în Evanghelia acestei zile a Săptămânii Pătimirilor: „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi vi se va da” (Ioan 15,7).
Şi ce vom putea oare să cerem? Dacă vom rămâne alături de Dumnezeu şi de Biserica Sa, vom cere cel mai sfânt dar pe care Hristos L-a lăsat omenirii, darul pe care acum 2000 de ani, într-o zi de joi, Cel Trădat l-a întins chiar şi trădătorului Său – Sfânta Euharistie! Aşa ni-l va întinde şi nouă. Iar noi să-l primim şi să-I mulţumim prin viaţa noastră, oricum ar fi ea, oricât de grea s-ar dovedi.
În tulburătoarea rugăciune rostită de Hristos în Grădina Ghetsimani, imediat după Cina cea de Taină, a spus: „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Aceste cuvinte au fost adresate nu doar apostolilor, ci tuturor prietenilor Săi, din toate veacurile și de pretutindeni, cărora le-a fost încercată tăria credinței în timpul persecuțiilor sau al molimelor, sau al deciziilor politice de tot felul. Necazuri au fost, sunt și vor fi. Dar Hristos ce spune atunci când omul plânge şi disperă? Ce le-a spus ucenicilor în Joia aceea în care s-a rugat cu lacrimi de sânge? „Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de cel viclean” (Ioan 17,15). Aceste cuvinte arată că lupta cu răul este inegală pentru omul care nu-L are pe Dumnezeu prezent înlăuntrul ființei sale, de aceea avem nevoie ca Hristos Înviat să ne însoțească pe calea vieții, să fie pelerin împreună cu noi, luminându-ne înțelegerea lucrurilor și realitatea lumii în care de multe ori rătăcim.
Şi dacă spuneam că taina lui Iuda e singura taină omenească din Evanghelie, taina rugăciunii din Ghetsimani poate rămâne una dintre cele mai nepătrunse taine dumnezeieşti petrecute în viaţa lui Hristos pe pământ.
Să rămânem treji şi vii în aceste timpuri de încercare pentru fiecare fiu sau fiică a Bisericii noastre dreptslăvitoare. Dar nu ca Iuda, rămas singurul dintre ucenici care stătea treaz întocmind planul trădării, în acele clipe de frământare și suferință petrecute de Hristos în rugăciune, înainte de a fi prins și condamnat la răstignire.
Dacă vom şti ce să alegem din timpul petrecut cu speranță în aceste zile de meditație și postire, va poposi Hristos Cel răstignit şi înviat în viața noastră și în mijlocul frământărilor și neliniștilor noastre şi ne va spune: „Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16,20).
*cuvânt la Denia la Sfânta şi Marea Joi, Săptămâna Pătimirilor
