Vineri, 11 iulie 2025, în ziua de prăznuire a Sfintei Olga, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Rusiei, credincioșii din județul Bacău și împrejurimi s-au adunat în „Poiana Maicii Domnului” din localitatea Izvorul Berheciului, pentru a participa la hramul Schitului cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfânta Împărăteasă Olga” şi „Sfântul Cuvios Daniil Sihastru”.
Așezământul monahal, ridicat în mijlocul naturii, într-o zonă împădurită – supranumită „Poiana Maicii Domnului” de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, începând cu anul 2009 – a fost din nou loc de rugăciune și comuniune duhovnicească, la ceas de sărbătoare, când ocrotitoarea sfântului lăcaș a fost prăznuită cu aleasă evlavie.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor impresionant de slujitori, format din 30 de preoți și doi arhidiaconi. Alături de ierarh au slujit Părintele Arhimandrit Nicolae Dănilă, exarh eparhial al mănăstirilor și schiturilor, și părintele Protosinghel Mina Crețu, duhovnic și slujitor al Schitului.
De asemenea, la sărbătoare a fost prezentă şi egumena schitului, Schimonahia Modesta Bujor, împreună cu soborul de maici și numeroși credincioși, veniți cu dragoste și evlavie din toate colțurile eparhiei și nu numai.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Damaschin a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, cunoscută ca Pilda Semănătorului (Matei 13, 3-9), amintind credincioșilor importanța deschiderii sufletului şi a inimii către Cuvântul lui Dumnezeu:
Iubiţi credincioşi, Domnul nostru este bun, milostiv şi iubitor. El vrea să vină la noi, bate la uşă, nu intră cu forţa. Dar nu poate intra oriunde, doar acolo unde este lăsat, doar acolo unde are în casă pregătită o cameră. Nu poate intra dacă cel care ar trebui să-L primească, adică noi, nu I-am făcut loc, nu am pregătit, atât cât ţine de noi.
Curăţenie să facem în suflet! Curăţiţi pământul inimii cu o rugăciune mai simţită, poate cu o lacrimă, o părere de rău pentru păcatul pe care l-am făcut. Pocăinţa inimii afânează sufletul. Într-o inimă smerită Îi place lui Dumnezeu să locuiască!
Părintele Marian Grama, unul dintre preoții participanți la sărbătoare a mărturisit emoția trăită în cadrul acestui moment deosebit:
Am trăit împreună momente de adâncă comuniune, de pace și de nădejde, învăluiți de harul lui Dumnezeu și de mijlocirea Sfintei Olga, care ne învață prin pilda vieții ei cum se poate trece de la întuneric la lumină, de la împietrire la pocăință, de la viața lumească la cea cerească. Fiecare chip prezent astăzi – preoți, credincioși, tineri și vârstnici – a fost mărturie vie a lucrării lui Dumnezeu în lume, prin sfinții Săi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Coralei „Sfânta Muceniță Chiriachi” a Episcopiei Hușilor, sub îndrumarea dirijorului Gabriel Ungureanu, contribuind la frumusețea și solemnitatea slujbei.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)