Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în săptămâna 7-13 iulie 2025, în Parohia Goioasa, Protopopiatul Moineşti, s-a desfăşurat cea de-a șaptea ediție a Şcolii de vară „Bucuriile copilăriei în tinda Bisericii”, la care au participat 80 de copii sub coordonarea părintelui paroh Constantin Motoca.
La începutul fiecărei zile au fost rostite rugăciuni de binecuvântare și au avut loc cateheze, urmate de activităţi diverse ce au avut drept scop dezvoltarea creativității și a imaginației, exersarea abilităților de comunicare, îmbunătățirea competențelor sportive, dezvoltarea răbdării și a concentrării, și au vizat dezvoltarea personală, educația religioasă și culturală.
La realizarea activităţilor au contribuit cadre didactice, voluntari din rândul tinerilor din parohie și reprezentanți ai autorităților locale.
Copiii au participat cu interes și entuziasm la atelierele realizate atât în aer liber, cât și în tinda bisericii, fiind răsplătiți în fiecare zi cu gustări pregătite cu drag de gospodinele parohiei.
În prima zi a programului, copiii au participat la atelierele de dezvoltare personală, și și-au exersat abilitățile sociale și de comunicare.
Atelierul de olărit, desfășurat în cea de-a doua zi a săptămânii, s-a dovedit a fi o adevărată aventură în lumea formelor, copiii dovedind o implicare remarcabilă în fiecare etapă a procesului creativ. Participând la această activitate au învățat despre tradițiile și tehnicile de olărit vechi de mii de ani și au dobândit cunoștințe valoroase despre istorie și cultură.
În cea de-a treia zi, copiii au fost antrenați în competiții sportive și și-au exersat competențele matematice într-un mod distractiv.
În ziua de joi a fost organizată excursia la Brașov, copiii având prilejul de a cunoaște zona turistică, de a descoperi frumusețile naturale ale împrejurimilor, dar și bucuria de a socializa și de a se relaxa. Un popas și o oportunitate duhovnicească a constituit-o vizita la biserica din Chichiș, unde se află icoana Maicii Domnului, pictată de Sfântul Părinte Arsenie Boca.
În cea de-a V-a zi a Școlii de vară „Bucuriile copilăriei în tinda Bisericii", copiii și-au exprimat emoțiile și gândurile în cadrul atelierului de pictură.
Ultima activitate din programul școlii de vară - „O noapte sub stele", a fost o experiență unică, copiii având prilejul de a participa la proiectul educațional inițiat de Asociația Ucenicul Astronom. Seara s-a încheiat cu tradiționalul foc de tabără, moment de bucurie la care au luat parte nu doar cei mici, ci și părinții și bunicii.
Activităţile s-au încheiat duminică, 13 iulie. În cadrul Sfintei Liturghii, săvârșită sub protia părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, fiul satului, ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, copiii au primit Taina Sfintei Împărtășanii și au fost răsplătiți cu diplome și daruri.
(Pr. C.M.)