Ioan practica un botez al pocăinței, care nu se asemăna cu Taina Botezului cu apă, cu Duh Sfânt și cu foc (Matei 3,11) întemeiat de Hristos, Taină care a intrat în practica Bisericii din toate timpurile și va fi practicată până la sfârșitul veacurilor. Epicleza Tainei pe care au folosit-o Sfinții Apostolii este fundamentată pe cuvintele Mântuitorului Hristos: drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28,19).

Nu știm ce formulă baptismală a folosit Ioan când a convenit să Îl boteze pe Hristos făcând ascultare față de Cel ce era Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1, 29), care a venit să ia asupra Sa fărădelegile noastre, din apa Iordanului, care simboliza apele baptismale din toate timpurile. Iisus nu avea niciun păcat, și, deci, nu avea nevoie de această spălare (abluțiune) a pocăinței, dar a intrat în apă, El fără păcat fiind, pentru a lua asupră-și murdăria fărădelegilor noastre. Când Hristos a luat păcatele oamenilor, a făcut ca în toate apele baptismale ale lumii să se regăsească germenii Învierii, care să pătrundă ființa celui scufundat în ele în numele Preasfintei Treimi. Acesta devine, după botez, om nou, îmbrăcat în haină aurită și preaînfrumusețată.

Iubiții mei, 

Botezul Domnului este numit și Epifania sau Teofania, adică arătarea Sfintei Treimi, o descoperire potrivită pentru a fi receptată de ochii omului. Dumnezeu, din iubire, Se micșorează, pentru ca omul să-L poată vedea și înțelege după măsura sa, iar prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, această măsură a omului poate ajunge foarte înaltă.

Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în apele Iordanului a fost un prilej în care să se exprime recunoașterea Sa de către Tatăl ca Fiu al Său. („Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” Matei 3,17). A fi recunoscut înseamnă a fi iubit. Cerurile s-au deschis pentru a coborî iubirea milostivă a lui Dumnezeu, pentru a împărtăși pacea dumnezeiască și pentru a dărui iertarea, care nu stă în puterea omului.

Dacă odinioară matematicianul și filosoful francez René Descartes spunea – Cuget, deci exist! absolutizând cunoașterea rațională pentru a ajunge numai prin cugetare la ceva sigur, creștinul autentic de astăzi ar trebui să spună – iubesc, deci exist! Dumnezeu, prin Fiul Său, ne-a făcut părtași la iubirea Sa. 

Individualismul zilelor noastre este alarmant. O viață bazată doar pe gândire, doar pe rațiune, care eludează constant credința și încrederea, adică relația de iubire între oameni, va duce în multe cazuri la disperare. 

După cum spune Sfântul Grigorie Palama, demnă de observat este expresia “întru Care am binevoit“. Trebuie acordată atenție diferenței dintre voia lui Dumnezeu prin bunăvoință și cea prin îngăduință. Dumnezeu are o singură voie, dar uneori ea este sub formă de bunăvoință, iar alteori, sub formă de îngăduință. Mărturia Tatălui - “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), arată că Întruparea a fost voia lui Dumnezeu după bunăvoință, care se mai numește și voire anterioară. Aceasta înseamnă, spune Sf. Grigorie Palama, că Întruparea lui Hristos a fost “programată” de Dumnezeu fără a depinde de căderea omului, deoarece “creatul putea să fie mântuit numai prin unirea sa cu neziditul în ipostasul Cuvântului, Logosului”. De aceea, la Bobotează, noi plănuim și înnoirea propriului nostru botez, care este cufundarea sau afundarea noastră în iubirea Preasfintei Treimi.

Prin primirea botezului are loc curățirea imaginii lui Dumnezeu din noi. Chipul lui Dumnezeu murdărit de noi, prin libertatea noastră folosită greșit.

Botezul este momentul când ni se pun în valoare cele trei dimensiuni dăruite de Dumnezeu nouă prin Întruparea Fiului Său: dimensiunea profetică, dimensiunea sacrificială și dimensiunea regală sau împărătească. Persoana creștinului are această chemare profetică prin care poate vesti și mărturisi asemeni ultimului profet al Vechiului Testament, Ioan Botezătorul, dumnezeirea lui Iisus Hristos. În virtutea preoției universale, care derivă din botez, toți suntem preoți care putem da mărturie despre prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Iar aceasta este completată de dimensiunea sacrificială, prin care putem face ca orice gest al ființei noastre să fie în comuniune cu Dumnezeu, adică să se sfințească. La acestea se adaugă capacitatea omului de a deveni împărat peste patimi, prin împărtășirea de demnitatea împărătească a lui Hristos. În felul acesta botezul poate fi permanent actualizat, pentru că el nu trebuie să rămână în faza de promisiune neîndeplinită. 

Epifania Domnului ne aduce aminte de botezul nostru, care este Taina care ne introduce în biserică, unde suntem puși în relație cu Dumnezeu, așa cum Euharistia este taina care ne ține în biserică. Este un model pentru noi, pentru că Domnul Hristos de asta Se botează, ca să avem noi model. Sfântul Iustin Popovici, atunci când vorbea despre condamnarea omului la nemurire, spunea că „omul se naște cu adevărat nu atunci când îl naște mama sa, ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare. De aceea, Învierea lui Hristos este mama noastră, a tuturor”. 

Boboteaza este sărbătoarea în care se sfințesc apele în amintirea sfințirii lor de către Hristos prin intrarea Sa în apa Iordanului. Dumnezeu te ajută foarte mult atunci când nu-L uiți și demonstrezi acest lucru și prin încrederea pe care o ai că apa care se sfințește astăzi te va ajuta, pentru că, la un moment dat în istorie, Însuși Dumnezeu a intrat în ea arătând că natura înconjurătoare este spre folosul nostru și este imprimată cu raționalitate divină izvorâtă din Creatorul ei. Natura trebuie să fie permanent în dialog cu omul, spre folosul lui, dar din păcate uneori tehnica modernă o pune în pericol și o transformă chiar într-un dușman al tuturor. Natura a fost făcută pentru om și nu omul pentru natură. Omul este stăpânul (administratorul) naturii, nu natura stăpânul omului.

Materia Tainei botezului pe care l-am primit cu toții este apa, înțeleasă ca element primordial în creație. Sfânta Scriptură spune că Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Sfântul Vasile, în lucrarea sa monumentală Hexaemeron, spune că Duhul Sfânt Se purta pentru a încălzi apele ca să devină mediu propice vieţii. Duhul Sfânt germina apele. Primele fiinţe apărute pe pământ apar în apă, nu pe uscat. Prin aceasta se arată o afinitate între Duhul Sfânt şi apă, ca mediu în care se cultivă viaţa. De aici înțelegem că întreaga natură este făcută pentru sfinţire. Este astfel simbolizată o nouă creație, în care întreg cosmosul este sfințit. 

Iubiți credincioși,

Ascultând aceste gânduri desprinse din cuvintele Sfintei Scripturi care relatează Taina descoperirii Fiului lui Dumnezeu înaintea oamenilor prin mijlocirea profetului Ioan, înțelegem că faptele petrecute la râul Iordanului nu au doar o valoare istorică, cât mai ales una metafizică, mântuitoare, care se adresează creștinilor din toate timpurile. Evenimentul de la Iordan se adresează și nouă, creștinilor de astăzi. De aceea, cred că trebuie să avem mare grijă să nu urâțim frumusețea creației, să nu profanăm, să nu poluăm, să nu desfigurăm Creația, ci să o transfigurăm, pentru că între sufletul păcătos şi natura profanată este o strânsă legătură. 

Dar foarte important este și faptul că după Botezul Domnului în Iordan a apărut imediat în peisajul operei de Răscumpărare diavolul și a urmat întreita ispitirea a Mântuitorului din Pustiul Qarantaniei. Înțelegem astfel că nu trebuie să socotim botezul ca un fel de platoșă imuabilă. Botezul nu este garanția mântuirii, ci este posibilitatea și începutul ei. 

Botezul Domnului trebuie să ne reamintească de reînnoirea vieții. O viață care să iubească așa cum a iubit Dumnezeu. Până la capăt! La botez primim Pâputerea de a iubi ca Dumnezeu. De aceea vă îndemn să păstrăm cu stăruință această putere. La această înălțime duhovnicească nu putem ajunge decât reactualizând vocația noastră baptismală prin mijloacele puse la dispoziție de Tainele Bisericii și prin propriul exemplu de creștin autentic. 

Să ne ajute Mântuitorul Iisus Hristos să putem dezvolta cât mai mult simțul sacrului, al sfințeniei în viața noastră. Să ne ajute să iertăm pe cei care ne-au greșit. Iertarea nu șterge răul, dar deschide cărări pentru a face ceva mai bun. Puterea de a ierta ne va ajuta să devenim persoane purtătoare de iubirea lui Hristos în lume, iar trăind pentru Dumnezeu și împreună cu El, vom putea să ajungem „ființe epifanice sau teofanice” în care să Se descopere și să Se recunoască Dumnezeu.

Fundamentul vieții noastre creștine, iubiții mei, este iertarea, iar viitorul lumii în care trăim este pacea. Hristos a murit pentru noi, ca să ne arate iubirea Sa, iar iubirea Sa este începutul, mijlocul și sfârșitul veacurilor. Amin.

*Cuvânt la Sărbătoarea Botezului Domnului, 6 ianuarie 2026