Vecernia Scoaterii Sfântului Epitaf, la Catedrala arhiepiscopală din Roman

În cursul dimineții de vineri, 10 aprilie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepicopiei Romanului și Bacăului, a oficiat la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman slujba Vecerniei din Vinerea Pătimirilor, numită și Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf.

Din soborul slujitorilor care au însoțit în rugăciune pe Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul au făcut parte preacuviosul părinte protosinghel Nectarie Iftime, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale, preacuviosul părinte arhimandrit Andrei Ioniță, cadru didactic în cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, alături de preacucernici și preacuvioși preoți și diaconi ai sfântului lăcaș mușatin.

În cadrul liturgic al acestei zile au fost săvârșite încă de la primele ore Miezonoptica, Ceasurile și Obednița, urmate de Vecernia Scoaterii Sfântului Epitaf. Conform rânduielii liturgice a acestei slujbe, a avut loc procesiunea scoaterii din Sfântul Altar a Sfântului Epitaf, care a fost aşezat  de către Preasfinția Sa în mijlocul bisericii și așezat pe un baldachin. 

Odorul va rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la slujba Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii din aceeași zi. În cadrul acestei slujbe, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. După încheierea pro­ce­siu­nii, Sfân­tul Epi­taf va fi dus în Sfân­tul Altar, fiind aşe­zat pe Sfântă Masă unde va rămâne în toată peri­oada pas­cală - până în aju­nul săr­bă­to­rii Înălţă­rii Dom­nu­lui.

                                                                                   ***

Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Acesta este aşezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă. Potrivit tradiţiei, credincioşii sărută  Sfântul Epitaf şi trec pe sub masa pe care acesta este aşezat.

Sfântul Aer era ini­ţial un aco­pe­rământ uşor, care se punea peste Trupul și Sângele Mântuitorului, din motive cu totul prac­tice. Acoperământul se mai numea şi nor, voal sau voa­lul cel mai de sus, iar cu timpul a înce­put să fie împo­do­bit cu repre­zen­tări care înfă­ţi­şau Trupul răstignit al Mântuitorului Hris­tos, mie­lul, sin­gur sau cu îngeri cu ripide, cu cei patru Evan­ghe­li­şti sau cu Născătoa­rea de Dum­ne­zeu, cu Sfântul Ioan, mirono­si­ţele, cu sfinții Iosif şi Nicodim.

Prima ates­tare docu­men­tară a epi­ta­fului pro­vine din 1346. În timpul Utre­niei din Sâmbăta Pătimirilor, după Doxo­lo­gie, la cântarea „Sfinte Dumnezeule”, se făcea Voho­dul. Sfânta Evan­ghe­lie, care simboliza Trupul Domnului, era pur­tată pe umăr, înve­lită în Sfân­tul Epi­taf care, la rândul lui, simboliza giulgiul în care a fost înfășurat Trupul lui Hristos pen­tru înmor­mân­tare.