Alături de ierarh s-au aflat în comuniune de rugăciune părintele protosinghel Nectarie Iftime, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman, părintele arhimandrit Andrei Ioniță, precum și preoții și diaconii slujitori ai sfântului locaș mușatin, care s-au rugat în această seară ce încheie efortul duhovnicesc pregătitor serbării Învierii Domnului. 

După ce au înălțat rugăciunile tânguitoare ale Prohodului Domnului, la sfârșitul cântării Doxologiei, din cadrul Deniei din această seară, cler și credincioși au luat parte, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, la tradiționala procesiune în jurul Catedralei Arhiepiscopale, oprindu-se conform rânduielilor tipiconale specifice acestei seri, în patru locuri, de jur împrejurul bisericii, corespondente celor patru puncte cardinale, la fiecare oprire fiind rostită câte o ectenie.

După procesiune, toți credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în sfântul lăcaș. Apoi, în atmosfera solemnă specifică acestei perioade de timp, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până în ajunul sărbătorii Înălțarea Domnului. 

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit credincioșilor despre semnificațiile teologice ale Deniei din această seară și despre prezența tainică a lui Dumnezeu în viața Bisericii, precizând faptul că participarea credincioșilor la slujbele din Săptămâna Pătimirilor nu este altceva decât o retrăire a momentelor tulburătoare din viața Mântuitorului Hristos. Totodată, fiecare zi din Săptămâna Pătimirilor are o încărcătură duhovnicească aparte:

„În această săptămână, fiecare zi a avut o valoare liturgică și dogmatică, teologică și mistagogică, cu totul aparte. Se va spune mereu că este săptămâna cea mai densă din capitolul liturgic al teologiei ortodoxe pentru faptul că fiecare zi a avut o semnificație specială și fiecare zi a trăit în mod diferit dimensiunea spirituală a ultimelor zile din viața Mântuitorului Iisus Hristos. Și cel mai dens vedem aceasta tocmai în această perioadă a Triodului, care s-a asemănat cu un pustiu, în care noi ne-am dus să ne ostenim sau să îl trecem, pentru faptul că dincolo se profila pământul făgăduinței sau se profilau niște daruri pe care noi nu le putem avea decât prin efort spiritual și asceză”. 

Tot acum, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că răstignirea și moartea Mântuitorului Iisus Hristos sunt acte ale smeririi Sale și semne ale iubirii nemărginite față de om. Viață și activitatea Sa au fost o continuă chenoză, moartea și pogorârea la iad reprezentând ultimele etape ale acesteia. Denia Prohodului reactualizează și evidențiază în formă liturgică tocmai aceste aspecte:

„În seara aceasta, noi am cântat îmormântarea lui Hristos, când se produce a patra chenoză. Prima chenoză a fost în pântecele Maicii, a doua în peșteră, a treia în Iordan și a patra în mormânt. Chipul lui Dumnezeu coboară din sânurile Preasfintei Treimi treaptă cu treaptă până în iad. Astăzi noi prăznuim a patra smerire. Deci, El a murit, dar rețineți, Dumnezeu a fost viu și în moarte”.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre Înviere ca act mântuitor care face parte din opera de răscumpărare a omului și care dă sens suferințelor Mântuitorului Iisus Hristos. Slujbele din perioada Săptămânii Pătimirilor și din perioada pascală creează contextul liturgic în care credincioșii însoțesc în moarte și înviere pe Mântuitorul Hristos:

„Chenoza coboară din treaptă în treaptă, iar epectaza este urcarea tot din treaptă în treaptă. De aceea, aici, în noaptea Învierii, se face un fel de caiet, care are un arc și foile se dau într-o parte și în alta. Deci ca săptămâna aceasta, și în săptămâna următoare, în Săptămâna Luminată, fiecare zi are o valoare liturgică. Aceasta este o lucrare și o teologie foarte profundă pe care noi o trăim liturgic în biserică. Dar fiecare gest trebuie înțeles. Așa că de acum, odată cu Învierea Domnului, începe urcușul din treaptă în treaptă, din cunoaștere în cunoaștere”. 

În încheierea cuvântului Său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre valoarea timpului liturgic care reactualizează viața Mântuitorului Hristos și descoperă sensuri înnoitoare credincioșilor care participă la slujbele Bisericii:

„Noi nu repetăm an de an slujbele bisericii, noi urcăm pe o altă treaptă superioară celor pe care le-am avut și atunci, dacă urcăm, orizontul se deschide, noi găsim alte sensuri, alte valori spirituale, alte profeții, alte cuvinte care pentru noi nu sunt lămurite. Viața noastră prinde un sens dacă mergem din cunoaștere în cunoaștere, din slavă în slavă, din virtute în virtute și din faptă bună în faptă bună”. 

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic „Diaconia” al Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, dirijat de arhidiaconul Alexandru Tecucianu. (Pr. Valentin Băltoi)