Joi, 4 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Cu acest prilej a oficiat și Sfânta Taină a Hirotoniei.
În ziua de pomenire a Sfintei Mucenițe Pelaghia și a Sfintei Monica, mama Fericitului Augustin, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cornel Iftime a fost hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Măgura II din Protopopiatul Bacău, iar diaconul Ionuț Alexandru Bulmoagă a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Brad, Protopopiatul Sascut.
În cuvântul de învățătură adresat preoților și credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre reînnoirea misionară a lucrării preoțești în Eparhia Romanului și Bacăului în perioada pascală și despre participarea activă a credincioșilor la viața Bisericii.
„Avem bucuria ca în acestă perioadă pascală să reînnoim clerul slujitor care va participa la viața Bisericii în comunitățile ecleziastice rânduite. Biserica este un organism dinamic, iar dacă acest dinamism se adaptează la sistemul actual al timpului curgător sau efemer, care merge ca un râu și poartă faptele noastre către transcendent, atunci noi trebuie să transfigurăm acest timp împreună cu sufletele noastre și să rânduim cele de folos, adică să adăugăm cărămida noastră la edificiul spiritualității care constituie Trupul lui Hristos, și în calitatea nostră de cărămizi conștiente și vii să participăm activ la viața Bisericii”.
De asemenea, Înaltpreasfinția sa a vorbit despre rolul de conducător spiritual al preotului în comunitatea de credință și menținerea credincioșilor în unitatea de credință:
„Biserica avansează asemenea unei corăbii pe valurile vieții și se îndreaptă către limanul mântuirii adunând pe toți naufragiații, scopul ei fiind acela de a ne mântui pe toți, altfel, toată osteneala este zadarnică, pentru că numai în comuniune se poate realiza unitatea de credință, de învățătură, unitatea liturgică sau de neam. Preotul este cel care arată această cale, iar credincioșii sunt încredințați de adevărul propovăduit de acesta, pentru că el este capul comunității pe care o poartă în rugăciune”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale.