Miercuri, 3 decembrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a fost prezent la Mănăstirea Bogdana pentru a oficia slujba tunderii în monahism pentru o tânără care a îmbrăcat chipul îngeresc. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
După oficierea slujbei de Priveghere în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Varvara de către soborul preoților de la Mănăstirea Bogdana, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit slujba tunderii în monahism pentru rasofora Georgiana-Petronela Lazăr, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și a maicilor din obștea monahală coordonată de preacuvioasa maică stareță Mihaela Radu.
Momentul încărcat de emoție sfântă specific acestei slujbe unice în Ortodoxie, care semnifică răstignirea pentru lume a celui care își consacră viața lui Dumnezeu alegând să-și consume existența rămânând în starea de continuă rugăciune asemenea îngerilor, a adus bucurie obștii monahale de la Bogdana, monahia Hristofora devenind membră a soborului de maici din această oază de spiritualitate reprezentativă pentru Eparhia Romanului și Bacăului.
În cuvântul adresat obștii monahale de la Bogdana, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mărturisit faptul că slujba tunderii în monahism oficiată în această zi i-a trezit amintiri și emoții referitoare la momentul intrării sale în viața monahală și al îmbrățișării acestui mod de viețuire, consemnat în ziua de Sfântul Ilie a anului 1980, la Mănăstirea Bistrița. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a precizat câteva dintre semnificațiile sintagmei chip îngeresc, folosite de obicei pentru a arăta particularitățile vocației monahale:
„Un eveniment ca acesta ne amintește de momentul în care el s-a petrecut și în viața noastră cândva. În slujba din seara aceasta am retrezit și eu viața acelei clipe când am fost și răstignit pe caldarâmul rece al Mănăstirii Bistrița, închinată Adormirii Maicii Domnului, care este o necropolă voievodală. După aceea m-am retrezit, m-am recreat ca fiecare dintre voi, m-am renăscut cu un alt nume pe care nu-l mai știam. După aceea mi-am reamintit care este rolul meu și de ce am acceptat acest drum greu și către Împărăția lui Dumnezeu. [...] Simțeam de la icoana făcătoare de minuni a Sfântei Ana de la Mănăstirea Bistrița, adusă pe timpul când s-a întemeiat Episcopia Romanului în 1402 de către Alexandru cel Bun, că venea o putere care îmi reîmprospăta simțămintele, mai ales cele duhovnicești, și m-am regăsit în acel, cum se spune, dans al îngerilor, de aceea călugăria este chip îngeresc. [...] Chip îngeresc vine de la faptul că Hristos a spus: în Împărăția lui Dumnezeu nimeni nu se însoară, sunt nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu. [...] De aceea primul înger întrupat este Sfântul Ioan Botezătorul. Chip îngeresc înseamnă și a face voia îngerilor și îngerii sunt ascultători și ei se duc la îndeplinire toate poruncile pe care le primesc de la Dumnezeu”.
În încheierea cuvântului Său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat care sunt virtuțile unui creștin care a ales să îmbrace chipul monahal, rugăciunea fiind calea unirii cu Dumnezeu, Care Își face loc în inima omului și lucrează în lume prin el:
„Și atunci asta este una dintre calitățile unui călugăr, trebuie să fie smerit sau mare într-o smerenie. Și celelalte virtuți care trebuie adăugate, care sunt ascultarea, curăția și după aceea bineînțeles că dobândirea virtuților. Sfântul Serafim de Sarov spune că omul trebuie să caute permanent să fie plin sau să dobândească Duhul Sfânt. [...] Duhul Sfânt care intră în sufletele noastre. [...] Duhul Sfânt dacă prinde loc în inima ta, atunci El se roagă cu suspine negrăite, se roagă în tine, dar te ajută și pe tine să te rogi. De aceea călugărul trebuie să fie permanent în rugăciune, viața lui trebuie să fie o liturghie permanentă și după aceea, după ce termina liturghia euharistică la care se împărtășește, merge la liturghia de după liturghie, continuându-și viața mai departe potrivit regulamentelor și rânduielilor statornicite de părinți și de mănăstirea respectivă”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii Bogdana.



