Sfințirea bisericii din localitatea Pîrîul Boghii

În Duminica a XXV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în localitatea Pîrîul Boghii, comuna Pârgărești, filie a Parohiei „Sfânta Treime” Târgu Ocna, Protopopiatul Onești, pentru a sfinți Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

În Duminica a XXV-a după Rusalii, ultima duminică înaintea începerii Postului Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Pîrîul Boghii, filie a Parohiei „Sfânta Treime” Târgu Ocna, pentru a binecuvânta lucrările de zidire a bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și lucrările care întregesc ansamblul eclezial de aici. După un efort care a durat peste două decenii, comunitatea credincioșilor a trăit bucuria împlinirii duhovnicești prin oficierea de către Ierarhul de la Roman a slujbei de sfințire a monumentalului edificiu de pe Valea Trotușului, în prezența pelerinilor, a preoților din Protopopiatul Onești și a autorităților locale și centrale. 

Din soborul preoților prezenți la acest eveniment au făcut parte preacucernicul preot Nicolae Zaharia, protopop al Protopopiatului Onești, precum și preoți din parohiile învecinate.

În cadrul Sfintei Liturghii, oficiate în foișorul aflat în proximitatea lăcașului de cult, au fost înălțate rugăciuni de pomenire pentru ctitorii acestui sfânt lăcaș, trecuți în veșnicia lui Dumnezeu. După oficierea Sfintei Liturghii, preacuviosul părinte Nectarie Eftimie, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, a dat citire hrisovului ce cuprinde în rezumat istoria recentă a lucrărilor de zidire a sfântului chivot închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și al comunității ecleziastice de la Pîrîul Boghii, apoi, în sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, însoțit de soborul preoților și de pelerinii prezenți, a oficiat slujba de sfințire a bisericii, înconjurând sfântul lăcaș și însemnând cu Sfântul și Marele Mir pereții exteriori, în cele patru puncte cardinale. Apoi, a fost sfințit Altarul, Prestolul și pictura de la interior. Totodată, au fost binecuvântate și clădirile care întregesc ansamblul eclezial de la Pîrîul Boghii.

În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre actul consacrării unui edificiu care devine din loc obișnuit, un spațiu al prezenței lui Dumnezeu. Locul prezenței lui Dumnezeu are puterea de a transfigura pe cei care doresc să devină asemenea lui Dumnezeu, iar cei care se închină în biserică se împărtășesc din pacea care izvorăște din Dumnezeu. Totodată, ierarhul a amintit evenimentul trist din anul 2021, când vechiul lăcaș de cult din lemn a fost mistuit de flăcări și despre renașterea duhovnicească a comunității de la Pîrîul Boghii: „Astăzi este Paștele acestei biserici care a trecut de la o clădire obișnuită, cu o arhitectură frumoasă bisericească, la stadiul de clădire bisericească. În chip simbolic ea este o poartă a Cerului și locul unde se întâlnește omul cu Dumnezeu. De aceea noi am înconjurat biserica pentru a stabili spațiul lui Dumnezeu. Cel care intră cu credință într-o biserică, însemnă că intră în casa lui Dumnezeu și aici se întâlnește cu El, care mai întâi te învață, apoi te conduce către calea către Hristos, apoi îți arată locul unde trebuie să ajungi, pentru faptul că Hristos este și Calea și Adevărul, dar și locuința unde trebuie să ajungem. De aceea, oriunde mergem, pașii noștri trebuie să ne îndrepteze către Hristos, care este Mântuitorul sufletelor noastre. Acum aveți o biserică nouă, o biserică mare, așa cum este sufletul vostru. Deși sunteți puțini, totuși eforturile fiind conjugate cu ale preotului și ale oficialităților locale și centrale, ați ajuns la final. Ați trecut printr-o tristețe, atunci când biserica veche de lemn a luat foc, apoi ați reușit să rectitoriți biserică în comunitatea dumneavoastră, iar astăzi am ajuns la acest moment de sărbătoare”.

Preotul protopop Nicolae Zaharia a vorbit despre încununarea lucrărilor de zidire a bisericii de la Pîrîul Boghii prin oficierea slujbei de sfințire prin mâinile Ierarhului, într-o zi așteptată de întreaga comunitate, dar și despre lucrarea sfințitoare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim în întreaga Eparhie: „E o zi de sărbătoare, așteptată de comunitate, iar această așteptare s-a împlinit. A fost o facere, de la gând, de la cuvânt, lăcașul acesta începând să crească, să se dezvolte și să se facă frumos și aștepta ca cineva să-l ia în brațe. S-a întâmplat prin rânduiala lui Dumnezeu ca astăzi să fie momentul în care Înaltpreasfinția voastră să luați în brațe părintești acest sfânt lăcaș și să-l așezați în fața cerului și să chemați pe Duhul Sfânt să-l sfințească pentru ca darul pe care comunitatea aceasta îl face Cerului să fie stropit cu roua Duhului Sfânt și cu focul care pleacă tot de la Duhul Sfânt. Este o zi pe care am așteptat-o cu emoție și bucurie. Comunitatea va primit într-un loc ce va deveni o poartă către Cer. Nu știu dacă este o singură poartă pe care o păzește cineva, dar cred că prin mâna episcopului o poartă se mai poate deschide și nu am putea număra câte porți către cer ne-ați deschis de când sunteți Întâistătătorul de pe scaunul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului”. 

La finalul evenimentului, preotul paroh Adrian Buceag a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în această lucrare și a rememorat fragmente din istoricul ctitoririi sfântului lăcaș, asumat de o comunitate destul de restrânsă ca număr de credincioși, dar cu mare dragoste față de casa lui Dumnezeu. De asemenea, preotul paroh a subliniat faptul că distincția primită în această zi este rezultatul efortului depus de întreaga comunitate eclezială și de reprezentanții comunității locale.

Pentru implicarea în coordonarea lucrărilor de zidire a bisericii și a ansamblului eclezial, preotului paroh Adrian-Viorel Buceac i-a fost conferit rangul onorific de Iconom stavrofor.

În contextul finalizărilor lucrărilor de zidire a noii biserici, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a hotărât acordarea celui de-al doilea hram, aceasta fiind așezată și sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Rafail.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Parohiei „Buna-Vestire” din Târgu Ocna.

                                                                                      ***

Biserica actuală, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, este zidită pe locul unei biserici de lemn, care a avut același hram, și care a fost ctitorită de arhimandritul Iacov, egumenul Schitului Măgura Ocnei, la începutul secolului al XIX-lea. După incendiul din data de 25 noiembrie 2001, în care biserica de lemn a fost mistuită în întregime, la 3 octombrie 2002 a fost pusă piatra de temelie a unui nou lăcaș de cult de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, lucrările fiind coordonate de către preotul Adrian-Viorel Buceac. Noul lăcaș din cărămidă a fost zidit în perioada 2002-2011, având o turlă pe naos și învelitoare din tablă zincată. Catapeteasma și mobilierul sunt confecționate din lemn de stejar, iar pictura a fost realizată în tehnica fresco, în două etape, de către pictorii Virgil și Adriana Cârstoiu (2007-2016) și Răzvan Sterea și Radu Prisecaru (2016-2019). 

Totodată, a fost zidită o capelă mortuară (2017-2018), un foișor (2021), o cancelarie bisericească, o magazie (2022) și un lumânărar (2024), toate acestea întregind ansamblul eclezial de la Pîrîul Boghii. Aceste edificii au fost zidite cu sprijinul constant al Consiliului local al Primăriei Pârgărești, al Consiliului Județean Bacău, al enoriașilor parohiei și cu implicarea membrilor Consiliului parohial. Unul dintre ctitorii sfântului lăcaș de la Pîrîul Boghii a fost și vrednicul de pomenire arhimandrit Epifaniei Bulancea, renumitul duhovnic de la Mănăstirea Măgura Ocnei.

(Pr. Valentin Băltoi)