Duminică, 14 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Cu acest prilej a fost cinstit și sfântul Pahomie de la Gledin care a fost episcop la Roman în perioada 1707-1714.
În Duminica a cincea din Sfântul și Marele Post al Pătimirilor Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, cu acest prilej fiind pomenit și Sfântul Pahomie de la Gledin, unul dintre cei 70 de episcopi care au stat pe scaunul vlădicesc de la Roman. De altfel, el este cinstit în mod deosebit de fiii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de alți trei ierarhi care au condus această Eparhie, și care au fost trecuți în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Dosoftei, versificatorul psalmilor, Teodosie de la Brazi și Ioan de la Râşca şi Secu.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre cei doi sfinți cuvioși pomeniți în această zi, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca și Sfântul Pahomie de la Gledin, subliniind câteva aspecte din viața lor ascetică și încununarea efortului lor spiritual de către Dumnezeu cu darul apatiei:
Semnificația Evangheliei de astăzi este îndemnul Bisericii la ascetismul spiritual duhovnicesc care ne încarcă de acea energie necreată de care avem atâta nevoie. Tot în duminica aceasta, Providența a rânduit să facem pomenirea unuia dintre ierarhii predecesori ai noștri care au stat pe scaunul vlădicesc de aici de la Roman în secolul al XVIII-lea, sfântul Pahomie de la Gledin. Acest părinte duhovnicesc s-a născut în părțile Transilvaniei, la Gledin, unde astăzi este un mare pelerinaj. Acest sfânt care s-a născut în Adeal și-a transfigurat viața aici în Moldova, în zona Neamțului. Aici, la Roman, a stat șapte ani ca episcop (1707-1714) apoi s-a retras în preajma Kievului, practicând o viață isihastă, așa cum s-a retras și Maria Egipteanca. Astăzi el este pomenit împreună cu sfânta Maria Egipteanca, sfânta care s-a retras în pustiu și 47 de ani a practicat o asceză foarte aspră, greu de înțeles cu mintea pentru omul contemporan. Ea a ajuns la starea de har a apatiei, un dar pe care Dumnezeu îl oferă celor care se nevoiesc în mod deosebit, trăind Evanghelia în duh filocalic. Chiar dacă prima parte a vieții celor doi sfinți este foarte diferită, ei au trăit prezența transfiguratoare a lui Dumnezeu care i-a așezat în ceata sfinților, iar pentru noi sunt două icoane tipice pentru viața ascetică.
Tot acum, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat pe credincioșii prezenți să urmeze viața sfinților pentru a se putea bucura de darul lui Dumnezeu:
Rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvinteze prin rugăciunile sfinților care sunt protectorii nostri și casnicii lui Dumnezeu. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că suntem un popor de sfinți și de eroi. Să urmăm viața sfinților pentru ca să ajungem și să tindem spre starea de nepătimire pentru a realiza în noi asemănarea cu Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cristian Bernacic a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Rădoaia, din Protopopiatul Sascut.
Răspunsurile la strană au fost oferite de corala Paraschevi.
În această zi, o delegație a Eparhiei Romanului și Bacăului, condusă de părintele Arhimandrit Andrei Ioniță, a fost prezentă în localitatea Gledin, Protopopiatul Bistrița Năsăud, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin.
***
Sfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din ținutul Bistriței Năsăudului, în jurul anului 1660, primind la botez numele Petru. Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana, s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Încă de tânăr l-a urmat pe Hristos în viața smerită călugărească, intrând ca frate la Mănăstirea Neamț. A fost hirotonit preot și ales mare ecleziarh, iar în anul 1702 obștea Mănăstirii Neamț l-a ales egumen, demnitate în care a rămas până în primăvara anului 1704. Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj la Lavra Pecerska, prilej cu care s-a întâlnit cu Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea Mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706 a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun. În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724. Canonizarea Sfântului Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR în ședința din 14-15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării. Textul slujbei acestui sfânt a fost alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.