Astfel, după tipicul liturgic al acestei perioade, a avut loc și procesiunea scoaterii din sfântul altar a Sfântului Epitaf, care a fost aşezat  de către Ierarh în mijlocul bisericii. Odorul va rămâne spre închinare în mijlocul Bisericii până la slujba Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii din aceeași zi.

 În cadrul acestei slujbe, preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos. După încheierea pro­ce­siu­nii, Sfân­tul Epi­taf este dus în Sfân­tul Altar, fiind aşe­zat pe Sfântă Masă unde va rămâne în toată peri­oada pas­cală - până în aju­nul săr­bă­to­rii Înălţă­rii Dom­nu­lui, când este aşe­zat la locul său, în biserică.

Sfântul Aer era ini­ţial un aco­pe­rământ uşor, care se punea peste Trupul și Sângele Mântuitorului, din motive cu totul prac­tice. Acoperământul se mai numea şi nor, voal sau voa­lul cel mai de sus, iar cu timpul a înce­put să fie împo­do­bit cu repre­zen­tări care înfă­ţi­şau pe Hris­tos mort, mie­lul, sin­gur sau cu îngeri cu ripide, cu cei patru Evan­ghe­li­şti sau cu Născătoa­rea de Dum­ne­zeu, cu Sfântul Ioan, mirono­si­ţele, cu Iosif şi Nicodim.

Prima ates­tare docu­men­tară a epi­ta­fului pro­vine din 1346. În timpul Utre­niei din Sâmbăta Patimilor, după Doxo­lo­gie, la cântarea Sfinte Dumnezeule, se făcea Voho­dul. Evan­ghe­lia, care simboliza Trupul Domnului, era pur­tată pe umăr, înve­lită în Sfân­tul Epi­taf care, la râdul lui, simboliza giulgiul în care a fost înfășurat Trupul lui Hristos pen­tru înmor­mân­tare.

La final, toți credincioșii s-au închinat înaintea Sfântului Epitaf, primind binecuvântare de la Înaltpreasfințitul Părinte loachim.

(pr. Daniel Marari)