Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 16-20 august 2021, Parohia Goioasa a organizat cea de-a III-a ediție a școlii de vară.
Sub îndrumarea preotului paroh Constantin Motoca și a cadrelor didactice voluntare, Merlușcă Virginia, Comanac Carmen, Gondoș Alexandra, Dogaru Denisia și Despa Mariana, cei 53 de copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani au participat la activitățile organizate zilnic între orele 9.00 -14,00, fiindu-le asigurată și gustarea, prin bunăvoința sponsorilor din parohie.
Fiecare zi a debutat cu rugăciuni de binecuvântare și activități catehetice, având drept scop transmiterea și înțelegerea învățăturii de credință și a continuat cu un program diversificat și atractiv, incluzând jocuri distractive și recreative, drumeții, ateliere de creație și de dezvoltare personală, activități de cunoaștere a istoriei localității și a bisericii satului, a tradițiilor și a îndeletnicirilor, activități de educație sanitară, sesiuni de informare preventivă.
În prima zi a școlii de vară, ziua Sfinților Martiri Brâncoveni, copiii au primit învățătură și îndemnul preotului paroh de a-și apără credință, de a nu renunța la principii și idealuri, la compasiune și demnitate, de a păstra adevăratele valori pentru care au luptat martirii neamului. În cea de-a doua parte a activității, le-au fost prezentate veșmintele și odoarele liturgice și au avut loc discuții despre comportamentul și starea duhovnicească în sfânta biserică. Programul a continuat cu activitățile în aer liber: jocuri ale copilăriei de ieri și de azi, alergare și întreceri, jocuri cu baloane. Ziua s-a încheiat cu un picnic.
În cea de-a doua zi, copiii s-au bucurat de drumeția organizată la stâna familiei Merlușcă Cristina și Mihai. Activitatea a avut drept scop cunoașterea împrejurimilor, descoperirea peisajelor mioritice, mișcarea în natură, cunoașterea îndeletnicirilor ciobanilor, a obiceiurilor specifice. Copiii au gustat din preparatele tradiționale și s-au bucurat de o adevărată aventură.
În cadrul atelierului „Trecut și prezent”, desfășurat în cea de-a treia zi, copiilor le-au fost prezentate informații despre istoria satului și a bisericii, despre obiceiurilor vechi ale localnicilor, despre copilăria de odinioară. Părintele Viorel Anăstăsoaie a creat o atmosferă de poveste și a răsfoit, împreună cu micii creștini, filele istoriei. În partea a doua a zilei, a fost organizat Concursul talentelor. Copiii au desenat, au recitat, au cântat, au făcut demonstrații sportive, scoțând în lumină pasiunile, preocupările actuale, talentele. Câștigătorii au primit drept recompensă premii.
Ziua patra a școlii de vară a continuat seria activităților instructiv-educative prin prezența echipajelor I.S.U.J. Bacău și Comănești și a Serviciului de Ambulanță Comănești, urmărindu-se adoptarea unui comportament corect în cazul producerii unor situații de urgență. Copiii au asistat la demonstrații care vizează însușirea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor, le-au fost prezentate materialele din dotare, au desfășurat exerciții folosind tehnicile de intervenție.
Atelierul de creație, desfășurat cu sprijinul creatoarei populare Diana Albu, a urmărit atât cunoașterea culturii și a moștenirii etnografice, cât și confecționarea unor obiecte populare. Copiilor le-au fost prezentate componentele portului popular și modul de realizare al acestuia, semnificația culorilor, a materialelor din care sunt confecționate, le-au fost prezentate obiecte casnice și unelte. Cei mai mici dintre copii au fost antrenați la „șezătoarea micilor creștini”, învățând să facă gheme.
În ultima zi a școli de vară, curtea bisericii a răsunat de glasurile vesele ale copiilor, devenind pentru câteva ore un parc al bucuriei.
Activitățile s-au încheiat cu rugăciuni de binecuvântare și cu Taina Spovedaniei. Duminică, în cadrul Sfintei Liturghii, copiii au primit Sfânta Împărtășanie și au fost premiați pentru efortul, implicarea și interesul de care au dat dovadă.
„Nădăjduim că prin realizarea acestor activități am contribuit la evoluția duhovnicească a micilor creștini din Parohia Goioasa, cât și la dobândirea de noi cunoștințe despre om și natură, cultură și tradiție, istorie, muzică, educație sanitară. Am interacționat, ne-am cunoscut mai bine, am legat prietenii speciale, am învățat multe lucruri împreună și ne-am apropiat mai mult de Sfânta Biserică și de Hristos. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus părintele paroh Constantin Motoca