În perioada 23 – 29 iulie 2018, în Parohia Buda, din Protopopiatul Buhuși, s-a desfășurat Proiectul „Școala de vară – Prilej de bucurie și de întâlnire cu Hristos”.
Este al treilea an consecutiv de când acest proiect se desfășoară în Parohia Buda, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prin grija părintelui paroh, Sorin Munteanu, alături de care se află voluntari, învățători și profesori din parohie.
Anul acesta au participat 43 de copii, începând de la clasa a II-a până la clasa a X-a, pregătiți fiind pentru noi și interesante activități.
Programul școlii de vară a cuprins activități diverse: sportive, culturale, catehetice, practice etc.
Tradiția s-a repetat și anul acesta în ceea ce privește vizita copiilor la căminul de bătrâni „Satul Seniorilor Milly”, unde au reușit să aducă momente de bucurie persoanelor vârstnice din această instituție prin activitățile desfășurate.
Prin bunăvoința doamnei avocat Simion Elena Mădălina, copiii au aflat: ce este fapta rea, cum să te ferești de un anturaj vicios, care sunt drepturile persoanei în societate, cât de regretabil este să comiți o infracțiune, precum și consecințele consumului de stupefiante care a ajuns să aibă un nivel alarmant în rândul tinerilor. Totodată doamna avocat a prezentat copiilor și ținuta pe care trebuie să o aibă un avocat în sala de judecată.
O altă problemă importantă dezbătută a fost aceea a „conflictului dintre generații”, în care au fost subliniate teme precum: lipsa de comunicare dintre părinți și copii, lipsa motivării personale și a aprecierii rezultatelor școlare, implicarea insuficientă a părinților în procesul de învățare al copiilor.
În cadrul școlii de vară a fost organizată și o excursie de o zi prin Agenția de pelerinaje „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Călătoria a început cu participarea tuturor la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele ecleziarh Ioniță Andrei la Catedrala arhiepiscopală din Roman, unde au ascultat cuvântul de învățătură, părintele transmițând pe această cale binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Apoi a urmat vizita la Mănăstirea Miclăușeni și la Castelul Miclăușeni, ridicat de familia Sturdza, unde au fost prezentate: istoricul mănăstirii și al castelului, arhitectura castelului și valoarea istorică a pieselor arhitecturale, pictura interioară a mănăstirii, obiectele de patrimoniu, precum și existența în trecut a unei impresionante biblioteci cu un număr de peste 40.000 de volume, majoritatea arse sau distruse în perioada celui de-al doilea Război Mondial.
Deoarece suntem în An Centenar, la Iași a fost vizitat și Muzeul Unirii, pe vremuri reședința domnitorului Al. I. Cuza și a regelui Ferdinand, care cuprinde colecții importante privind istoria Unirii Principatelor Române, o diversitate de piese cu o deosebită valoare istorică, memorialistică, documentară, dar și artistică. Excursia s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi și a Catedralei Mitropolitane din Iași, unde copii s-au închinat la moaștele Sf. Cuv. Parascheva.
În ultima zi a școlii de vară copiii au participat la Sfânta Liturghie, primind Sfânta Euharistie, precum și diplome care să le amintească implicarea lor în acest proiect.
Mulțumim în primul rând copiilor pentru participare, dar și voluntarilor parohiei: d-nei înv. Crenganiș Gabriela, d-nei prof. Pușcalău Alina, d-nei prof. Pușcalău Maria, d-nei înv. Dumitru Oana, d-nei înv. Micu Mirela și d-șoarei Crenganiș Ștefania pentru implicarea și ajutorul oferit în acest proiect.
Proiectul „Școala de vară – Prilej de bucurie și de întâlnire cu Hristos” desfășurat în Parohia Buda a deschis noi perspective pentru o ediție viitoare mult mai rodnică, atât pentru copii, cât și pentru cei implicați în desfășurarea și dezvoltarea acestuia.