Proiectul „Rugăciunea în viaţa mea” în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Cu prilejul Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, proiectul „Rugăciunea, comuniune şi dialog permanent cu Dumnezeu”, din cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”, organizat de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Acest proiect este desfăşurat de Grupul de cateheză „Buna Vestire” coordonat de către Pr. paroh Aurel Cîrlan, împreună cu Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Mihai Drăgan” Bacău, obiectivul principal fiind acela de a cultiva relaţia de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune.

Pentru a evidenția rolul, importanța și necesitatea rugăciunii ca legătură și vorbire cu Dumnezeu şi cu aproapele, amintim următoarele activităţi desfăşurate în cadrul acestui Proiect începând cu luna ianuarie a anului 2022:

Luni, 10 ianuarie 2022, la sărbătoarea primului sfânt român din calendarul creștin ortodox, Sf. Antipa de la Calapodeşti, unul dintre sfinţii isihaşti ocrotitori ai Eparhiei Romanului și Bacăului, au participat şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, care au desfăşurat ora de Religie în Sfânta Biserică, fiind însoţiţi de către doamna Prof. de Religie, Mirela-Nela Cîrlan. Participând la slujba Imnului Acatist închinat Sfântului Cuvios Antipa, alcătuit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, elevii au aflat multe amănunte din viaţă aleasă a celui care avea să dobândească „împlinirea virtuților și lucrarea rugăciunii celei curate”.

În contextul Zilei Culturii Naționale – sâmbătă, 15 ianuarie 2022 – copiii Centrului de Cateheză, au dorit să pună în lumină personalitatea poetului naţional şi să se descopere frumuseţea celor mai importante opere eminesciene care au ca tematică rugăciunea și spiritualitatea, participând astfel şi la evenimentul „Mihai Eminescu și rugăciunea în spiritualitatea poporului român de pretutindeni”. Cu acest prilej, preoţii Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” au săvârşit slujba de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu şi pentru membrii familiei sale, la cei 172 de ani de la naşterea sa.

Luni, 24 ianuarie, elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, împreună cu jandarmii de la Gruparea Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, au sărbătorit „Mica Unire” şi în biserica „Sf. Trei Ierarhi”. Anul acesta au fost comemoraţi 163 de ani de unirea Moldovei cu Ţara Românească, evenimentul fiind marcat prin confecționarea de cocarde, intonarea de cântece patriotice, tradiţionala Horă a Unirii şi încheindu-se cu momentul de rugăciune în Sfânta Biserică.

În contextul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, duminică 30 ianuarie, la hramul parohiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a anunțat apariția editorială a unei cărți de rugăciune destinată tuturor credincioșilor din eparhie, pentru ca aceşţia să poată intra în comuniune și în dialog cu Dumnezeu.

Au urmat o serie de activităţi practice însoţite de rugăciunile alcătuite de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, fiind desfăşurate în cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” de către doamna Prof. de religie Cîrlan Mirela-Nela, coordonator activităţi educative în cadrul Proiectului Naţional Catehetic. Copiii au aflat din această carte faptul că „Rugăciunea este un prilej de a vorbi cu Dumnezeu”, având totodată bucuria de a rosti rugăciunile dimineţii, rugăciunile la mesele principale, rugăciunile pentru părinţii, pentru fraţii şi surorile lor.

În derularea proiectului „Rugăciunea, comuniune şi dialog permanent cu Dumnezeu” urmează susţinerea unui şir de cateheze având ca temă rugăciunea, care vor explica folosul rugăciunii, modul în care trebuie să se facă rugăciunea, simbolistica semnelor văzute însoţitoare ale rugăciunii (închinarea cu semnul Sfintei Cruci), rugăciunile pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, rugăciunea liturgică, precum şi alte multe activităţi practice. (Pr. B.M.F)