Marți, 25 noiembrie 2025, de ziua Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, credincioșii din Sfântu-Ilie, Suceava și din împrejurimi s-au adunat la biserica parohială pentru a participa la sărbătoarea hramului, la care a participat și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Întâmpinat de dimineață cu buciumași, în spiritul tradiției locului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de hram la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Sfântu-Ilie, comuna Șcheia, Protopopiatul Suceava II, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și la invitația părintelui paroh Răzvan Cîmpulungeanu, consilier eparhial. Parohia suceveană din Sfântul Ilie s-a format pe vechea moșie a Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, iar biserica parohială ridicată din lemn, în stil maramureșean „Sf. Mare MC. Ecaterina” a fost sfințită în anul 2014. Dintre odoarele de mare preț ale bisericii se remarcă racla cu părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, primită în 2017.
În cadrul slujbei de hram de anul acesta, din încredințarea chiriarhului locului PS Părinte Teofil a hirotonit diacon pe monahul Teofil Șapcă, pe seama Mănăstirii „Sf. Ilie”, Dorna Cândrenilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, printre care și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care părintele arhimandrit Nectarie Clinci, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei și exarh de zonă.
În cuvântul de învățătură, ierarhul de la Roman a amintit și explicat ce simbolizează „inelul Sfintei Ecaterina”, una dintre cele mai cunoscute relicve creștine:
„Inelul Sfintei Ecaterina este simbolul legământului sfânt pe care îl încheiem cu Dumnezeu la botez. Ne oferim inima și viața Domnului, devenind fii după har și moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Pe parcursul vieții întâlnim ispite și încercări, iar vrăjmașul caută să rupă acest legământ.”
Însă, a adăugat ierarhul în cuvântul său, noi, ca buni creștini, trebuie să urmăm constant exemplul prințesei mucenițe, care nicicând nu s-a lepădat de promisiunea făcută lui Hristos:
„La acest praznic al Sfintei Ecaterina, amintindu-ne de inelul legământului ei cu Mirele Ceresc, să ne aducem aminte și de legământul nostru la Sfântul Botez. Să activăm harul dobândit prin fapte bune, prin pocăință, prin credință puternică și prin apropierea de Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne reamintim că suntem de neam bun, de neam împărătesc, înfiați prin harul lui Dumnezeu.”
Frumusețea duhovnicească, înțelepciunea Logosului și credința puternică ne arată că suntem de neam sfânt, a adăugat PS Teofil Trotușanul, care și-a încheiat cuvântul cu o rugăciune pentru împlinirea căreia a invocat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina ca mijlocitoare:
„Să ne ajute Sfânta Mare Muceniță Ecaterina să trăim ca adevărați creștini, să nu rupem legământul făcut cu Dumnezeu și să ne amintim zilnic că suntem chemați să fim urmași ai lui Dumnezeu pe pământ și să ne pregătim haina cea de nuntă pentru Împărăția Cerurilor.”
La slujba arhierească au participat numeroși credincioși, care prin prezența lor constantă la duminici și sărbători mărturisesc credința strămoșească vie. Printre participanți s-au numărat și reprezentanți ai autorităților locale, care sprijină viața comunității parohiale.
La final, părintele paroh și-a exprimat recunoștința față de Bunul Dumnezeu și a mulțumit soborului slujitor și tuturor credincioșilor care au contribuit la buna desfășurare a hramului, precum și autorităților locale care susțin constant inițiativele acestei parohii. (Mioara Ignat)



