Duminică, 16 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Siretu a fost implementat proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”, alături de proiectul cultural-duhovnicesc al Protoieriei Bacău intitulat „Eroi au fost, eroi sunt încă!”, derulat în parteneriat cu Asociația Cultul Eroilor „Corneliu. Chirieș” – filiala Bacău, la inițiativa părintelui paroh Răzvan-Dimitrie Radu.
Evenimentele zilei, au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, în prezența oficialităților locale, reprezentate de către domnul Petru Dochiei, primarul Comunei Letea Veche, a Asociației Cultul Eroilor – filiala Bacău, reprezentată prin persoana domnului Dănuț Voicu, președintele filialei, a persoanelor aflate în custodia Penitenciarului Bacău, coordonate de către părintele capelan Daniel Mașala, precum și a mulțimii de credincioși adunate la acest ceas aniversar al comunității. Prilejul tuturor acestora a fost sfințirea Monumentului Eroilor dedicat celor care au luptat în cele două războaie mondiale, sfințirea noului lumânărar din cadrul ansamblului eclesial și binecuvântarea celorlalte lucrări care s-au desfășurat de-a lungul verii, în cadrul parohiei.
La finalul Sfintei Liturghii, clerul, alături de popor, au asistat la prezentarea catehezei intitulate „Despre cinstirea eroilor – Figuri reprezentative ale Armatei Române”, prezentată de către părintele Răzvan. Părintele a explicat auditoriului însemnătatea eroilor în conștiința colectivă, precum și de ce, când și mai ales cum trebuie cinstiți aceștia. Pentru a întipări și mai bine în memoria credincioșilor ideea cinstirii acestora, părintele Răzvan a prezentat câteva fragmente din viața și activitatea militară a Generalului Ioan Dragalina care prin eroismul și curajul său a izbăvit în luptă, murind pe front, spovedit și împărtășit, în primul Război Mondial.
După aceasta, a urmat sfințirea Monumentului Eroilor, ridicat pe locul unei vechi troițe, în anul 2019, sub coordonarea fostului paroh, părintele Costache Zaharia, din contribuția enoriașilor și a consiliului local. În prezent, acesta a fost finisat și terminat integral spre a putea fi binecuvântat prin ungerea cu untdelemn sfințit și stropirea cu aghiazmă. Tot acum, a fost săvârșit și un Trisaghion spre pomenirea și aducerea aminte a celor care pentru jertfa lor își au numele înscrise pe piatra funerară a monumentului din curtea bisericii. În continuarea acestui moment a urmat sfințirea noului lumânărar, zidit din cărămidă, în partea de Nord a lăcașului de cult, exclusiv din contribuția și strădania enoriașilor parohiei.
În încheierea acestor momente, domnul Dănuț Voicu a ținut un cuvânt celor prezenți despre parteneriatul Asociației Cultul Eroilor cu Protoieria Bacău prin care împreună cercetează și aduc la lumină monumentele eroilor din cuprinsul instituției prin comemorări și pomeniri ale eroilor, iar în mod deosebit a relatat despre monumentele ridicate în cinstea bravilor luptători în comuna Letea Veche. De asemenea, domnul Voicu a făcut referire și la împlinirea celor 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, sărbătorită doar cu o zi înainte, pe 15 octombrie. La finalul cuvântării, domnul președinte a acordat părintelui Răzvan Radu o distincție de merit din partea Asociației pentru implicarea avută în demersul conservării și înfrumusețării monumentului dedicat eroilor din Parohia Siretu.
În continuare, cuvântul a fost luat de către părintele protopop care a transmis binecuvântarea ierarhului și a apreciat osteneala întregii comunități de a ocroti și cinsti memoria înaintașilor prin intermediul acestor activități și a felicitat pe părintele paroh care „într-un timp relativ scurt, de doar un an și jumătate, a venit în întâmpinarea dumneavoastră cu diferite programe și proiecte menite să dinamizeze viața cultural-duhovnicească a parohiei, dar și să consolideze zidurile și sufletele întregii comunități.”
Așa după cum este tradiția acestor evenimente, la final au fost depuse coroane de flori de către Protoieria Bacău, Parohia Siretu și Primăria Letea Veche prin reprezentanții lor, pe acordurile solemne ale Imnului Eroilor, interpretat de către Grupul vocal de copii „Privighetorile Siretului”.
După aceasta, preoții, alături de domnul primar, au vizitat Muzeu satului Siretu aflat în vecinătatea lăcașului de cult, acolo unde prin osteneala a doi enoriași ai parohiei, Irina Sabău și Lucian Miron, sunt păstrate obiecte vestimentare sau de uz casnic vechi ce au aparținut strămoșilor care au locuit odată în Fundu lui Bogdan, în prezent Siretu.
Finalul zilei a însemnat participarea la o agapă creștină în casa de prăznuire a parohiei, oferită de către Asociația Ovidenia. Aici, părintele protoiereu a inițiat un dialog între persoanele aflate în custodia Penitenciarului, acum în vizită la Parohia Siretu pentru a doua oară și credincioșii comunității. Astfel, enoriașii au aflat poveștile de viață ale tinerilor, precum și regretele lor care s-au transformat prin această experiență în dorința sinceră de a pune începutul cel bun al unei schimbări benefice în viața lor. Părintele protoiereu a îndemnat tinerii la cercetarea lor către Dumnezeu prin părintele Daniel, cel care le stă la dispoziție în capela instituției, iar enoriașilor prezenți le-a insuflat ideea iertării și a acceptării aproapelui cu toate patimile și păcatele, acesta fiind normalul vieții în Biserica cea vie și plină de dragostea frățească a lui Hristos Domnul.