Luni, Întâi Decembrie, de Ziua Națională a României, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au participat, la Roman, la manifestările dedicate acestui moment fundamental din istoria României Mari.
Manifestările au debutat la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman unde, în cadrul Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor a pomenit în rugăciune pe făuritorii Marii Uniri de la 1918.
Apoi, începând cu ora 10.00, manifestările au continuat în Piața „Roman Mușat”, unde Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de oficialități centrale și locale, de reprezentanți ai Armatei, de preoți, de cadre didactice și elevi de la unitățile școlare romașcane, precum și de numeroși romașcani, la sărbătoarea prilejuită de acest înălțător moment.
În conformitate cu programul stabilit de autoritățile locale, mai întâi a fost intonat Imnul de Stat al României, apoi a fost săvârșit ceremonialul religios de către soborul preoților romașcani sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la acest eveniment. După oficierea slujbei de Te Deum, a urmat transmiterea mesajelor din partea autorităților religioase și civile, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul transmițând mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Au urmat mesajele autorităților centrale și locale și urările de La Mulți Ani! transmise atât romașcanilor prezenți în Piața „Roman Mușat”, cât și tuturor românilor cu prilejul acestei zile. În cadrul acestui moment, s-au adresat romașcanilor domnul Daniel-Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț, și domnul Dan Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
După ce au fost rostite alocuțiunile, a avut loc, în acordurile cântecelor patriotice specifice acestei sărbători naționale, ceremonia depunerii de coroane la care au participat oficialități militare și civile.
Manifestările din Piața „Roman Mușat” dedicate Zilei Naționale a României s-au încheiat cu defilarea formațiunilor militare din cadrul MAPN și MAI.
Apoi, începând cu ora 11.00, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, în prezența Înaltprasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat o slujbă de Te Deum închinată făuritorilor României Mari, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român de la nașterea României ca stat unitar între țările independente ale lumii.
La finalul Slujbei de Te Deum, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a transmis gândurile sale părintești prilejuite de sărbătoarea națională, dând citire mesajului intitulat: „Întâi Decembrie-ziua re-nașterii noastre”. În mesajul său, Ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să fie recunoscători față de efortul pe care înaintașii l-au depus pentru realizarea Marii Uniri și să conserve patrimoniul spiritual lăsat moștenire de aceștia, chiar și în contextul social politic național sau mondial actual. De asemenea, Înaltprasfinția Sa a subliniat lucrarea pastorală a Bisericii Ortodoxe Române desfășurată în ultimii 35 de ani în cele peste 2500 de comunități parohiale din diaspora prin care s-a încercat păstrarea unității și comuniunii între români. https://eprb.ro/intai-decembrie-ziua-re-nasterii-noastre
Evenimentul din această zi s-a încheiat cu recitalul susținut de către Corala „Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale care a interpretat câteva piese corale patriotice specifice acestui moment festiv. Din repertoriul prezentat, amintim piesele „Deșteaptă-te române!”, „Simboluri ale României”, Odă poporului român” și „Imn de har, poporului român”, ultimele trei piese având versurile alcătuite de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. (Pr. Valentin Băltoi)



