Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohia Siliștea I, Protopopiatului Buhuși a fost susținută în data de 24 martie a.c., după săvârșirea Tainei Sf. Maslu, cateheza cu tema „Locul celor mai importante icoane pe pereții bisericilor (Erminia picturii bizantine)” din cadrul Programului catehetic – Cinstirea Icoanelor în Ortodoxie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în parohia Siliștea I din protopopiatului Buhuși a fost susținută în data de 24 martie a.c., după săvârșirea Tainei Sf. Maslu, cateheza cu tema „Locul celor mai importante icoane pe pereții bisericilor (Erminia picturii bizantine)” din cadrul Programului catehetic – Cinstirea Icoanelor în Ortodoxie.
Părintele paroh George Purcariu a vorbit despre programul sau tipicul iconografic din Sfintele Biserici sau locul pe care trebuie să îl ocupe cele mai importante icoane pe pereţii bisericilor.
Totodată s-a făcut cunoscut faptul că „Erminia picturii bizantine” a ieromonahului Dionisie din Furna, un important iconograf grec ce a viețuit în secolul al XVIII-lea, este considerată ca fiind cea mai completă, sistematică și mai publicată dintre toate erminiile zugravilor.
Cartea este o compilaţie a altor lucrări mai vechi, ce a fost alcătuită între anii 1730-1734, pe când se afla în Muntele Athos. Lucrarea a fost tradusă și în românește, de mai multe ori, ultima fiind în 1979.
Partea iconografică a Erminiei lui Dionisie din Furna se încheie cu capitolul „Cum se zugrăvesc bisericile”, în care se indică scenele sfinte ce trebuiesc zugrăvite pe fiecare perete al bisericii (programul sau tipicul iconografic), avându-se în vedere diferitele tipuri de biserici: bisericile cu și fără turlă, bisericile cu bolți încrucișate sau cu o singură boltă.
Credincioșii prezenți au aflat, în felul acesta, lucruri noi legate de sfinții ce îi întâmpină în fiecare zi de duminică sau de sărbătoare în biserică și detalii din istoria mântuirii neamului omenesc.