În Duminica a doua din Postul Mare, cunoscută și sub denumirea de Duminica Sfântului Grigorie Palama, credincioșii băcăuani au trăit bucuria de a se întâlni în rugăciune liturgică, în biserica închinată Bunei Vestiri, cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. La acest moment de profundă trăire duhovnicească, au slujit în sobor preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preacucernicul părinte Eugen Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău, preoți din administrația eparhială, precum și preoți slujitori la sfintele altare ale bisericilor din urbea băcăuană. 

După citirea pericopei evanghelice specifice acestei duminici (Marcu 2, 1-12), cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele vicar eparhial care, referindu-se la experiența trăită de slăbănogul vindecat de Hristos Domnul, dar și la dialogul dintre Filip și Natanael (Ioan 1, 43-51), fragment biblic citit în cadrul Sfintei Liturghii în prima duminică din Postul Mare, a vorbit despre importanța prezenței lui Dumnezeu în viața omului și despre valoarea mântuitoare a întâlnirii reale cu Dumnezeu. Tot acum, părintele vicar a subliniat faptul că o întâlnire care i-a schimbat viața a avut și Sfântul Grigorie Palama, cinstit în mod deosebit în această duminică: 

 „Astăzi, aici, suntem cu toții prezenți din două motive: unii care suntem convinși că Hristos este Cel care face minuni cu viața noastră, și probabil că a făcut în viața noastră o minune pentru că suntem astăzi aici, iar alții sunt cei care au venit la spuse celorlalți: vino și vezi pe Hristos ca să nu mai ai dubii în privința atotputerniciei Sale de a face minuni cu viața ta. Am venit astăzi aici de la casele noastre așa cum odinioară după ce pregustase viața în Hristos împreună cu familia sa Sfântul Grigorie Palama, rămânând orfan de tată la vârsta de 20 de ani pleacă în Sfântul Munte și acolo întâlnește un călugăr cu viață aleasă, pe Sfântul Nicodim Aghioritul care îl învață un lucru ce nu-l va fi uitat până la sfârșitul vieții sale pământești, ca în taina inimii sale să rostească în tăcere, cu mintea în cer, rugăciunea inimii. Un lucru simplu și la îndemâna oricui pe care l-a rostit până la sfârșitul vieții sale pământești. Dragostea vieții sale a fost Maica Domnului față de care a nutrit un sentiment de afecțiune cu totul aparte și pe care o ruga să-i lumineze întunericul neștiinței sale”. 

Totodată, părintele vicar a subliniat faptul că omul contemporan este animat de o dublă motivație atunci când dorește să se întâlnească cu Dumnezeu: de credință și de cunoaștere. La cunoașterea lui Dumnezeu creștinul poate ajunge doar după ce își cunoaște propriile limite și neputințe. Acesta este momentul în care realizează că doar prin credință și cu ajutorul harului se poate ridica la înălțimea înțelegerii lui Dumnezeu: „Omul vine la Dumnezeu deoarece crede în El și în al doilea rând pentru că dorește să-L cunoască pe Dumnezeu. Sunt două lucruri diferite. De crezut credem cu toții sub diferite forme, mai puternic sau mai puțin. Să nu ne mirăm că credem în Dumnezeu. Aceasta nu este o mare virtute pentru că și diavolii cred și se cutremură, dar nu fac voia lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că au șansa mântuirii dacă nu se căiesc de greșala lor și nu cer de la Dumnezeu iertare. Nu credința mântuiește. Dacă crezi în Dumnezeu trebuie să ajungi la cunoașterea lui Dumnezeu, iar cunoașterea este condiționată de un aspect sensibil și foarte important: cunoașterea proprie. Sfântul Grigorie Palama spune că cel care nu se cunoaște pe sine, nu va ajunge nicicând la cunoașterea lui Dumnezeu. Cum ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine? Ca să te cunoști pe tine trebuie să îngenunchezi la spovedanie, pe acolo trece cunoașterea de sine, atunci când te pleci sub epitrahilul duhovnicului tău și începi să spui ceea ce ești nu ceea ce ai vrea să fii. Nu faci apologia virtuților, ci spui ce ai trăit ca experiență a vieții tale. Cunoașterea proprie este să-ți cunoști limitele tale. Știind cine ești și văzându-ți propria nimicnicie, ai nevoie de ajutor și strigi la Dumnezeu, precum Sfântul Grigorie Palama: Doamne luminează întunericul minții mele. Astăzi suntem chemați să-l cinstim pe Sfântul Grigorie Palama pentru darul cunoașterii lui Dumnezeu într-o continuă dispută cu rațiunea, cea care te împiedică întotdeauna să-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu. Logic nu putem să ne explicăm toate acestea, însă prin credință toate ne sunt accesibile și facile. Le poți cunoaște, le poți experimenta și le poți trăi în viața ta de zi cu zi. Să fim atenți la ceea ce ne vorbește Dumnezeu prin ceilalți, apoi să facem efortul de a ne cunoaște pe noi înșine și de a-L recunoaște pe Dumnezeu în noi pentru a-I spune cine suntem. Rugându-ne vom cunoaște pe Dumnezeu și vom deveni casnicii Lui”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat preoților și pelerinilor prezenți un cuvânt de învățătură referindu-se la prezența morală și socială a creștinilor, care sunt chemați să aducă echilibru și lumină din lumina lui Hristos în viața semenilor lor, cu atât mai mult cu cât experiența Postului Mare este un urcuș spre lumina Învierii: „Lucrul cel mai însemnat în lume este, cum spune Plinius cel Bătrân în lucrarea Istoria Naturală, lumina și sarea. Două elemente foarte diferite: lumina o vedem, îi putem calcula viteza ei, iar sării îi cunoaștem proprietățile. Hristos a folosit în cuvântările Sale aceste două elemente. La începutul activității Sale El a spus apostolilor: voi sunteți lumina lumii și sarea pământului. Eu vă îndemn să nu pierdeți aceste calități. În Evanghelie nu se spune că în mileniul al III-lea vom avea altă învățătură, ci cuvântul lui Hristos este valabil de la începutul până la sfârșitul veacurilor. Hristos a venit în mijlocul lumii, iar lumea pendulează după intrarea în timp a Domnului nostru... Noi niciodată nu suntem singuri, ci împreună cu singurul Dumnezeu, Care rămâne cu noi din momentul în care ne-am născut la viața cea nouă și înnoitoare. Inima pe care Hristos o are în piept este inima noastră, ea reprezintă umanitatea din ființa Sa. La Înălțarea la Cer Hristos avea o inimă de om și aceasta a fost ridicată în sânul Preasfintei Treimi. În lumea aceasta noi trebuie să fim sare și lumină. A fi sare înseamnă a pune echilibru în lume. Dumnezeu nu ne cere mult, ci ne cere să răspundem la chemarea Lui, după cum spunea Părintele Stăniloae care precizează că distanță dintre om și Dumnezeu este răspunsul pe care omul îl dă chemării lui Dumnezeu. Să avem aceste două elemente și cu ele vom birui toate inadvertențele lumii”. 

După cuvântul de învățătură adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, soborul preoților a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș închinat Bunei Vestiri.

La final, preotul paroh Iulian Mușat, în numele preoților slujitori la acest sfânt chivot băcăuan, al membrilor consiliului parohial și al enoriașilor, a mulțumit Ierarhului, preoților împreună slujitori în sobor, membrilor Corului Aleteia, precum și oaspeților și pelerinilor.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Aletheia din Iași.