Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a organizat în perioada 30 august – 1 septembrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, un periplu spiritual în Maramureş, care a cuprins şi numeroase obective culturale şi istorice, fiind realizat cu sprijinul Agenţiei de Pelerinaje „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În prima zi, obiectivele principale vizitate au fost Mănăstirea „Sfântul Ilie” Topliţa (înființată în 1928, fiind o ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, închinată memoriei părinților săi), Mănăstirea Nicula, care are în patrimonial său icoana Maicii Domnului (făcătoare de minuni, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681) şi Mănăstirea Rohia, unde se află mormântul episcopului Iustinian Chira (1921 – 2016).
În ziua a doua s-au efectuat vizite la „Cimitirul Vesel” din Săpânţa (aflat în patrimoniu UNESCO, unic în lume), la Mănăstirea Săpânţa-Peri (cea mai înaltă biserica de lemn din Europa – 78 metri), la „Muzeul Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei” denumit „Memorialul Durerii” din Sighetul Marmaţiei, la „Muzeul Ţărăncii Române” din Dragomireşti, apoi la Mănăstirea Bârsana, unul dintre obiectivele de referință din Maramureș, aflat în patrimoniul UNESCO, renumit pentru biserica sa înaltă de 57 de metri şi ansamblul de lemn, realizate de meșteri populari din Maramureș.
În ultima zi a pelerinajului, după o noapte de cazare în staţiunea Borşa, drumul de întoarcere spre casă a fost prin Pasul Prislop, cu vizite la Mănăstirea Gura Humorului şi la Mănăstirea Cămârzani. Periplul duhovnicesc s-a încheiat la Centrul eparhial din Roman, cu vizită la Fundația „Episcop Melchisedec”, situat în proximitatea Arhiepiscopiei şi cu popasul de rugăciune de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva.
Aici au fost întâmpinaţi de către monahia Dionisia Şchiopu, director al Fundaţiei „Episcop Melchisedec” Roman, care le-a prezentat ansamblu de clădiri al parcului: Grădinița de copii, Centrul social-multifuncțional și vechea Școală de cântăreți, iar în mijlocul lor, Capela care adăposteşte mormântul vrednicului ierarh de pomenire Melchisedec Ștefănescu. Toţi pelerinii au primit colăcei făcuţi la Brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei.
A urmat vizita la Catedrala Arhiepiscopală, pelerinii fiind întâmpinaţi de către părintele arhimandrit Andrei Ioniţă, exarh cultural eparhial, care le-a prezentat un scurt istoric al Catedralei „Sf. Cuv. Parascheva”, precum şi întreg ansamblul alcătuit din Casa „Veniamin Costachi”, Palatul episcopal şi Turnul clopotniţă.
Întrucât 2021 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, preoţii Mihai-Flavius Balaban şi Marian Gliga, împreună cu pelerinii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău, au săvârşit slujba parastasului la „Memorialul Durerii” din Sighetul Marmaţiei, au vizitat „Cimitirul Vesel” din Săpânţa şi au înălţat rugăciuni de pomenire la mormintele ierarhilor Iustinian Chira – episcopul Maramureşului şi Sătmarului (la Mănăstirea Rohia), Gherasim Putneanul – episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (la Mănăstirea Cămârzani) şi Melchisedec Ştefănescu – episcopul Romanului (în Parcul „Episcop Melchisedec” din Roman).