Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, care a vorbit celor prezenți despre importanța rugăciunii curate:

O, Doamne...

Nu vreau să fiu un far
Ci doar o lumânare,
Dar s-o-ntreții cu  har,
Să văd a mea cărare.

Nu vreau nici împărat
Cu braț puternic şi vânjos,
Ci-un credincios soldat 
În slujba lui Hristos. 

Nu vreau să-mi dai avere
Pentru a trăi,
Ci să îmi dai putere 
Pentru a mai fi.

Am început cu aceste versuri osteneala tihnirii de noapte a rugii Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ce sintetizează într-un mod aparte esența rugăciunii creștine pe care o desprindem din Evanghelia de astăzi și a cererii fiilor lui Zevedeu. Ea este o rugăciune ce se găsește în răspunsul pe care Mântuitorul îl oferă, condiționată fiind cererea lor de capacitatea celor doi de a bea paharul pe care Dumnezeu li l-a rânduit. Rugăciunea, în substanța ei, are o anumită logică pe care noi ca oameni rareori reușim să o pătrundem. Ceea ce cerem noi de la Dumnezeu de multe ori se soldează cu un anumit eșec. Cel puțin așa ni se pare nouă. Retoric, mă întreb și vă întreb: Știm ceea ce cerem? Avem noi această putere de a discerne ce anume ne este de folos vieții în așa fel încât Dumnezeu să facă din a noastră rugăciune un scop nobil, viabil și de folos vieții noastre? Sau subiectivitatea rugăciunii pe care o adresăm lui Dumnezeu se transformă de multe ori într-un zid de nepătruns, iar finalitatea acestei rugăciuni să nu se regăsească nicicând în viața noastră? Rugăciunea a fost și a rămas de-a lungul timpului laitmotivul vieții! Trăim doar prin rugăciune, iar atunci când ea dispare, omul ca identitate în Dumnezeu dispare.

De asemeni, părintele vicar a evidențiat importanța dobândirii harului Duhului Sfânt:

 Harul este cel care rămâne veșnic și care înnobilează trupul și sufletul. Așa cum a spus părintele Serafim de Sarov, Scopul omului pe pământ este să dobândească harul Duhului Sfânt. Harul lui Dumnezeu este cel care dă viabilitate vieții noastre, dar rămâne și cu noi după moartea noastră în veșnicia lui Dumnezeu. De aceea, a dobândi pe Duhul Sfânt prin rugăciune este un scop în sine. Ce ne împiedică însă a dobândi acest Duh al lui Dumnezeu care să ne facă să fim viabili? A fi viabil înseamnă a trăi, a avea viață în tine. Am putea spune: Toți suntem vii și trăim, respirăm, ne hrănim și umblăm. Dar aceasta este o viață pe care o percepem la nivelul teluric, la nivelul materialității. Viața în sine este aceea care ajută să te descoperi și tu ca om, să Îl descoperi pe Dumnezeu. Îl veți vedea pe Dumnezeu așa cum este, spunea părintele Sofronie Saharov. Puterea rugăciunii te ajută să Îl descoperi pe Dumnezeu nu doar ca prezență, pentru că este apanajul credinței, iar El întru paternitatea Lui față de tine, ca fiu al Lui, ca cel care ai menirea de a-ți cinsti Tatăl așa cum se cuvine. Cu toții suntem frați întru Hristos și prieteni ai Acestuia în măsura în care ne apropiem de capacitatea dobândirii harului Duhului Sfânt.

Părintele Pimen a explicat și diferența dintre duhovnic și psiholog, îndemnând la o spovedanie sinceră și curată.

De multe ori nu suporți ca cineva să fie ca tine sau să fi depășit el anumite praguri sociale și tu să rămâi indiferent, nu poți să întorci și celălalt obraz, așa cum spune Mântuitorul Hristos, fără ca tu să te răzbuni pe ceea ce el îți spune. Pervertirea acestor afecte, acestor calități ale sufletului, duce la împiedicare unei rugăciuni curate. La spovedanie vei redescoperi frumusețea vieții pe care nu o poți cunoaște în altă parte. Este bine să apelezi la psiholog, dar este mare nevoie de duhovnic pentru faptul că doar el va șterge păcatele tale: Te iert și te dezleg în numele lui Hristos. Vindecându-te prin spovedanie vei descoperi din nou frumusețea rugăciunii pentru că ea te duce către cunoașterea lui Dumnezeu, te va duce spre nepătrunsul pustiu al vieții pe care o trăiești. Un model al zilelor noastre reușește să dobândească ceea ce noi oamenii căutăm. Sfânta Maria Egipteanca reușește să dobândească Harul Sfânt într-o viață păcătoasă dusă la extremul păcatului, dar și o viață virtuoasă dusă la extremul pocăinței și al căinței.

Cuvântul său a fost încheiat cu rostirea poemului liric: Apatia https://eprb.ro/apatia , meditație duhovnicească a Arhiepiscopului Ioachim.

În cuvântul său de la finalul slujbei, referindu-se la tânărul diacon care a fost hirotonit, Părintele Arhiepiscop Ioachim a explicat importanța păstorului sufletesc pentru comunitatea de credință unde este trimis la misiune.

Părintele nou hirotonit trebuie să facă legătura dintre a avea și a fi. Dumnezeu nu are, ci El este. Deci dacă El este, atunci ai tot ceea ce trebuie, pentru că ființezi prin El și în numele lui faci tot ca genunchiul să se plece și al tău și al credincioșilor și al duhurilor care zboară în văzduh. Aceasta este o adevărată artă și o adevărată reușită. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Această mănăstire a devenit de câteva zile un fel de oază de odihnă sufletească. Fiecare dintre dumneavoastră sunteți ca niște călători care veniți de departe și ajungeți printr-un pustiu trecând la o oază unde găsiți un izvor răcoritor care vă fortifică viața și așa fiind, mergeți mai departe purtându-vă crucea pe care uneori o urcați pe propria Golgotă. Dacă vedem Crucea în perspectiva Învierii înseamnă că suntem pe calea cea bună. Calea fiilor lui Zevedeu era Calea Crucii pentru că a face voia lui Dumnezeu înseamnă a te răstigni împreună cu Hristos și a purta crucea Sa în perspectiva Învierii. Preotul trebuie să meargă înainte împreună cu turma cea cuvântătoare care trebuie să îl urmeze către limanurile mântuirii. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că avem tineri care reînnoiesc Biserica și astfel ne reînnoim și noi! Mulțumim părinților săi care au oferit un tânăr bisericii!

La slujbă au participat credincioși și pelerini băcăuani. Mulți dintre aceștia au asistat la Sfânta Liturghie în curtea mănăstirii. Astfel, au fost respectate îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstiri băcăuane. (pr. Daniel Marari)