La finalul slujbei, în numele colegilor din administrația eparhială, păintele vicar a adresat un cuvânt omagial în care a vorbit despre iubirea pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim ca arhiereu o are față de păstoriții săi și pe care o manifestă prin culturalizarea Eparhiei, prin cărțile publicate din dorința de a avea în parohii și mănăstiri păstori de suflete școliți pentru ca nivelul educațional să fie cât mai ridicat răspunzând provocărilor timpului, prin zidirea a nenumărate lăcașuri de cult și săvârșirea de sfinte slujbe în diferite locuri și împrejurări. Toate acestea întregesc tabloul unui păstor care este implicat și prezent în viața eparhiei și în mijlocul credincioșilor din Eparhie, și se regăsesc în numele pe care Ierarhul de la Roman l-a primit atunci când a fost tuns în monahism:

„Astăzi este o zi de bucurie și de regăsire în Hristos prin arhipăstorul nostru. S-a spus deseori și se vorbește încă despre însemnătatea numelui pe care îl purtăm. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că numele nu stă degeaba pe om, ci are o semnificație anume pentru că el. Dincolo de aspectul de identificare pe care îl folosește deseori, poartă în sine o specificitate pe care o are și este recunoscută mai curând de Dumnezeu și mai puțin de către om. În general, oamenii ne recunosc după nume și mai puțin după prenume. Însă Dumnezeu ne recunoaște după prenume, după acel ceva pe care El ni-l dăruiește prin nașii noștri fie la Botez, fie la călugărie. Acel nume poartă cu sine o încărcătură a sfințeniei sfântului a cărui nume îl porți și duce cu sine un ADN, iar AND-ul acela face ca tu să fii recunoscut de Dumnezeu. Este un AND al faptelor bune, iar Dumnezeu privește la tine și îți recunoaște numele după acest AND, după faptele pe care le-ai săvârșit. De aceea, cel care vine în această lume cu o misiune, cum este cazul Ierarhului nostru, ADN-ul său este îmbogățit și plin de tot felul de lucruri frumoase pentru că este un creator de frumos, un om care a primit iubirea ca dar pentru că este un cinstitor al Maicii Domnului și a împărtășit-o în egală măsură tuturor acelora cu care a intrat în contact și cu care a comunicat de-a lungul timpului. Fie că vorbim despre perioada de pionierat în călugărie, fie că vorbim de perioada studiilor academice și doctorale, fie că vorbim despre perioada în care a primit de la Dumnezeu crucea arhieriei pentru a fi păstor de suflete, toate acestea l-au motivat, l-au înnobilat și l-au așezat ca părinte al tuturor. Ca părinte trebuie să te identifici în primul rând cu iubirea. Dacă iubirea lipsește devii așa cum spune Evanghelia, un fur și un tâlhar. Nu te vor cunoaște cei pe care îi păstorești și nu se va recunoaște Dumnezeu în ceea ce faci. Dacă însă iubirea devine centrul universului tău și trăiești în iubire împărtășind-o în egală măsură, tot ceea ce vei face și tot ceea ce a făcut Înaltpreasfințitul devine dăruitor pentru om și slujitor pentru  Dumnezeu”.

Totodată, părintele vicar a vorbit despre obiectivele împlinite care poartă veșmântul înnoirii, dar și despre cele care așteaptă să fie finalizate sau care sunt în curs de finalizare cum ar fi Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, Spitalul „Precista” din Roman, Școala Mușatinii și Grădinița cu program prelungit din cadrul Fundației „Episcop Melchisedec”, toate acestea fiind o împlinire a dorinței testamentare a Episcopul Melchisedec Ștefănescu, pe care Ierarhul de la Roman îl are ca model și care au scris istoria locului și au marcat timpul său.

În prezența invitaților și a membrilor aparatului administrativ eparhial Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rememorat anii petrecuți la Mănăstirea Bistrița unde a fost tuns în monahism, fiind purtat sub mantie de unchiul său ieromonahul Ioanichie Bălan, iar la strană fiind părintele Iustin Pârvu, momente de bucurie duhovnicească într-un context comunist întunecat, când, răstignit pe pardoseala rece a sfântului lăcaș voievodal, a primit numele de Ioachim sub privirea smerită a icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana. De asemenea, Înaltpreasfinția sa a adus în actualitate numele marilor duhovnici care i-au fost îndrumători de-a lungul formării sale spirituale, amintind de Părintele Petroniu Tănase, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ieroschimonah și duhovnic Paisie Olaru, Părintele Caliopiei Apetrei și de Părintele Xenofont Grapă, și a subliniat importanța numelui pe care l-a primit la călugărie:

„Astăzi este o zi în care îi prăznuim pe sfinții Ioachim și Ana, iar fiecare trebuie în această zi să-și aducă aminte de prinții care l-au născut în această lume și care i-au pus un nume, care vine de la Dumnezeu, căci Dumnezeu a primit și El un nume la plinirea vremii, ca în numele Lui să se plece tot genunchiul. Numele este important pentru că Dumnezeu ne cheamă pe fiecare pe nume și având acest nume înseamnă că suntem grefați pe vița Hristos Care este creatorul tuturor și atotțiitorul nostru, pentru că din iubire ne-a făcut și ne ține pe acest pământ. Numele pe care l-am primit la Botez a fost Ilie și atunci mi s-a părut că este un nume frumos așa cum mi se pare și acum, iar acest lucru mă face să-mi aduc aminte cu recunoștință de părinții spirituali, de formatorii mei morali și intelectuali, de primul învățător, de primul preot din sat. Astăzi îmi amintesc nu numai de primul nume pe care l-am primit, ci și de numele primit la călugărie, pe care l-am dorit să fie unul smerit și în care să mă recunosc prin tot ceea ce voi face în viață. Acest lucru se întâmpla în anul 1980, după 30 de ani de la Decretul de tristă amintire pentru călugări”.

Tot acum, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că dincolo de demnitatea pe care o oferă treapta ierarhică a episcopatului, orice arhiereu trebuie să aibă conștiința că este în primul rând un călugăr:

„Astăzi am cinstit pe Sfântul Ioachim și om onorat pe monahul Ioachim care a primit demnitatea de întâistătător în această Eparhie. În ziua numelui noi nu vorbim despre arhierie, ci despre călugărie pentru faptul că ierarhul este mai călugăr după ce devine episcop, deoarece arhieria este o demnitate pe care o conferă Biserica, nimeni neputând să-și ia această demnitate de la sine. De aceea, în calitate de călugăr, episcopul trebuie să aibă un discernământ selectiv deosebind esențialul de nonesențial, alegând ceea ce este bine pentru sine astfel încât cuvintele adresate să nu contravină faptelor săvârșite și așteptărilor credincioșilor. Călugărul poartă chipul îngeresc mergând pe calea către Dumnezeu. Cei căsătoriți ajung la Dumnezeu prin partenerul de viață sau prin chipul copiilor, iar călugărul îmbrățișează Crucea răstignirii lui Hristos. Din toate florile am încercat să adun polenul cu care să hrănesc călugăria mea și am rămas mai călugăr la Paris decât în țară și acum sper, în calitate de ierarh, să rămân tot călugărul acela care am fost la începuturile viețuirii mele monahale. Sper ca Dumnezeu să Se recunoască în faptele mele ca activitate administrativă și duhovnicească pe care o împlinesc împreună cu frățiile voastre care sunteți familia mea”.

La final, cei prezenți au oferit Ierarhului florile recunoștinței și au primit binecuvântarea sa părintească.