Luni, 1 mai 2023, Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost gazda evenimentelor prilejuite de împlinirea a 23 de ani de arhierie de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. La acest popas aniversar, alături de Ierarhul omagiat au fost prezenți preoți din administrația eparhială, precum și preoți și credincioși din eparhie, care au dorit să-și exprime gratitudinea și prețuirea față de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, fiind în comuniune de rugăciune.
După săvârșirea Sfintei Liturghii de către preoții de la Catedrala arhiepiscopală, soborul preoților din administrația eparhială, sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, a fost oficiată o slujbă de Te Deum ca mulțumire înălțată către Dumnezeu pentru darurile revărsate peste Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și asupra Ierarhului ei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
La finalul slujbei, în numele membrilor administrației eparhiale, părintele exarh Nicolae a adresat celor prezenți un cuvânt în care a prezentat câteva aspecte ale personalității Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în calitatea sa de arhipăstor al Eparhiei Romanului și Bacăului. Vorbind despre prețuirea și recunoștința pe care preoții și credincioșii o datorează șirului de ierarhi vrednici care au împlinit activitatea misionară în istorica eparhie a Romanului și importanța ecleziastică a scaunului episcopal al Țării de Jos, amintind chipul paradigmatic al Episcopului Melchisedec Ștefănescu, părintele exarh a rememorat momentul emoționant petrecut în urmă cu 23 de ani, când Arhimandritul Ioachim era chemat la slujirea arhierească: „Acum 23 de ani, pe 1 mai 2000, Hristos, Marele Arhiereu, v-a chemat asemenea predecesorilor Înaltpreasfinției Voastre, prin glasul Bisericii, la această mare și responsabilă ascultare, în demnitatea de arhiereu, v-a chemat ca să fiți un Simon din Cirene pentru a duce crucea înălțată pe catargul corabiei acestei eparhii. Oare câte sentimente profunde nu au trecut prin sufletul Înaltpreasfinției Voastre atunci? Mare binecuvântare pentru această eparhie pentru că nu om, ci Însuși Hristos Va chemat și v-a ales, și v-a așezat omoforul pe umeri, poruncindu-vă să duceți turma încredințată spre limanul mântuirii, nelăsându-vă singur pe marea învolburată, ci v-a dăruit un ajutor prin marea sfântă a Moldovei și a eparhiei, sub a cărei protecție sunteți și astăzi, și căreia i-ați răspuns mereu cu aceste cuvinte: Bucură-te, Parascheva, Sfântă mult folositoare!”. Apoi, rememorând câteva aspecte ale activității misionare a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim din ultimele două decenii, părintele exarh a subliniat faptul că aceste împliniri sunt rodul unei munci împlinite care acum, la ceas aniversar, sunt mărturia „unei vieți închinate lui Dumnezeu, ale cărei roade vădesc lucrarea din via Domnului pe care a-ți lucrat-o și încă veți mai lucra, fiind un model pentru noi preoții, monahii și monahiile din eparhie”.
În cuvântul adresat preoților din administrația eparhială și credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit părintelui exarh pentru cuvântul său și a vorbit despre misiunea arhierească ce i-a fost încredințată de Sfântul Sinod în urmă cu 23 de ani, despre angajamentele asumate și despre perspectiva ecleziastică a unei activități împlinite cu conștiința responsabilității față de Dumnezeu, Cel care dăruiește cu generozitate și cere să I te dăruiești:
„Amintind întotdeauna datoriile pe care le ai de îndeplinit înseamnă că ești conștient de harul pe care îl primești de la Dumnezeu și care te consacră într-o activitate cu totul aparte care nu este din ordinea umană, pentru că nimeni nu-și ia de la sine demnitatea arhierească, ci ea este conferită de către Dumnezeu prin Biserică, și atunci când Dumnezeu îți oferă ceva, El nu oferă ceva provizoriu, ci orice dar al Lui este plenar, absolut, total. Iar dacă Dumnezeu ți se dăruiește total, atunci total trebuie să te dăruiești și tu acelei cauze sau ideal pentru care ești învestit într-o treaptă preoțească în Biserică”.
Totodată, Înaltpreasfinția sa, făcând retrospectiva evenimentelor care au marcat ziua de 1 mai 2000, a adus în actualitate, cu recunoștință, chipuri evlavioase de preoți, ieromonahi, protopopi, alături de care și-a început activitatea misionară cutreierând la pas ținutul eparhial prin punctele sale cardinale, și care acum se roagă din Cerul lui Dumnezeu, dar și de ierarhii care au avut un rol major în alegerea, formarea și desăvârșirea sa ca arhiereu al lui Hristos, între care au fost amintite personalitatea patriarhului Teoctist și a arhiepiscopului Eftimie.
Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit lui Dumnezeu, pentru misiunea încredințată, și preoților pentru sprijinul acordat în activitatea administrativă eparhială: „Lucrurile au evoluat și continuă să evolueze, deși mergem oarecum împotriva curentului, însă dacă mergi împotriva curentului trebuie să fii vigilent, să ai acea trezvie și conștiință a misiunii încredințate. Dăm slavă și mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile care s-au revărsat asupra noastră. Îi mulțumesc pentru că m-a ajutat să ajung până aici, ducându-mi crucea împreună cu dumneavoastră. Trebuie să fim conștienți că prin darul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem, nu prin noi”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale.