În Duminica a XXII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Patricheni, filie a Parohiei Pâncești, pentru a binecuvânta lucrările de zidire a Așezământului social-filantropic închinat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Evenimentul a început încă de la primele ore ale dimineții prin săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Patricheni de către un sobor de preoți, sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Pimen costea, vicar eparhial, între slujitori fiind preotul Dan Alexandru Antoce, protopop al Protopopiatului Roman, dar și preoți de la parohiile învecinate Parohiei Pâncești.
După oficierea Sfintei Liturghii, comunitatea parohială a întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim care a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de zidire a Așezământului social-filantropic „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, desfășurate sub coordonarea preotului paroh Gheorghiță Ciobanu, în perioada 2016-2024.
Edificiul, construit din BCA, izolat la exterior cu polistiren extrudat și acoperit cu tablă Lindab, are în componență o bucătărie, o sală de mese și o capelă mortuară, fiecare compartiment fiind dotat cu cele necesare desfășurării activităților misionare parohiale.
Înainte ca preacuviosul părinte arhidiacon Nectarie Eftimie, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman, să dea citire hrisovului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre importanța construirii unui așezământ care să deservească activităților pastoral-misionare parohiale, subliniind faptul că această zi va rămâne consemnată în istoria micii comunități de la Patricheni ca un moment al împlinirii:
„Această zi o considerăm o sărbătoare specială pentru comunitatea aceasta întrucât am venit pentru a binecuvânta lucrul mâinilor frățiilor voastre prin care ați îmbogățit ansamblul eclezial de aici, biserica și așezământul devenind reprezentative pentru credincioșii din filia Patricheni. Astăzi am consemnat într-o cronică ceea ce dumneavoastră ați împlinit ca lucrare, împreună cu preotul paroh. Timpul ne este dat de Dumnezeu pentru a-l transfigura și de aceea sunt împlinite fapte în comunitate, care sperăm să ne fie considerate ca dreptate înaintea lui Dumnezeu”.
Părintele protopop Dan Alexandru Antoce a subliniat faptul că așezământul de la Patricheni a fost construit ca rezultat al jertfei unei mici comunități de credincioși, sub coordonarea preotului paroh, acesta fiind unul dintre obiectivele pe care comunitatea parohială de la Pâncești și le-a propus să le finalizeze anul acesta:
„Este un moment deosebit pentru comunitatea de la Patricheni, un moment de încununare a unor eforturi care s-au întins pe durata a aproximativ nouă ani de zile, de a ridica în această comunitate foarte redusă numeric un așezământ social care să răspundă nevoilor comunității. În această comunitate a Pânceștilor mai avem două biserici, una din lemn, care este monument istoric, și o biserică impunătoare, cu hramul Sfintei Treimi, la care nădăjduim ca în anul care urmează să începem ample lucrări de restaurare și suntem încredințați că părintele, împreună cu toată comunitatea, vă va invita să resfințiți aceste edificii”.
Părintele Gheorghiță Ciobanu a mulțumit Ierarhului pentru prezență și sprijin și a anunțat faptul că între proiectele viitoare ale parohiei se număra lucrările de reabilitare a lăcașurilor de cult din componența Parohiei Pâncești. Totodată, preotul paroh a oferit Ierarhului o icoană ce înfățișează pe ocrotitorul așezământului social-filantropic de la Patricheni.
„Ceea ce s-a împlinit în această comunitate nu s-a realizat cu banul văduvei, ci cu dragostea creștinilor față de Dumnezeu și față de Biserică. Suntem bucuroși pentru că a rânduit Dumnezeu ca în această zi să ne aflăm la acest moment de rugăciune și mai ales să vă avem în mijlocul nostru. Asemenea Sfântului Ștefan cel Mare, hramul așezământului nostru, care a apărat și ocrotit Moldova și care după fiecare bătălie câștigată construia o biserică sau o mănăstire, drept mulțumire pentru ajutorul primit, așa și noi vom fi apărători ai dreptei credințe și ne dorim să ducem la bun sfârșit lucrarea pe care am început-o”.
Pentru efortul depus și implicarea în finalizarea lucrărilor de zidire a așezământului, au fost oferite de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim diplome de vrednicie ctitorilor fondatori, dar și domnului primar al comunei Pâncești, Holmanu Augustin.
Pentru activitatea desfășurată în coordonarea lucrărilor de zidire a așezământului, la propunerea preotului protopop Dan Alexandru Antoce, preotul paroh Gheorghiță Ciobanu a fost hirotesit în treapta onorifică de Iconom.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat ofrandele împărțite pelerinilor și credincioșilor din Parohia Pâncești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei Lazaret din Bacău.
(Pr. Valentin Băltoi)