Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, odată cu prima săptămână din Postul Mare, parohiile Protoieriei Sascut au parcurs și finalizat prima parte a planului catehetic anual.
Încă de la finalul anului trecut, la inițiativa și sub îndrumarea părintelui protoiereu Alexandru Grigoraș, alături de părinții profesori de Religie de pe cuprinsul protopopiatului, s-a pus bazele unui plan catehetic, menit să aprindă în sufletele credincioșilor, dorința cunoașterii învățăturii de credință, dar și a celor mai importante slujbe sau momente din cultul ortodox.
Prima parte a acestui plan a avut în centru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, explicată și aprofundată prin cele 8 cateheze dedicate acesteia, ce au adus în fața auditoriului cu lux de amănunte, fiecare moment, cântare, gest din cadrul “Tainei tainelor”.
Cele opt cateheze despre Sfânta Liturghie au fost organizate după cum urmează:
- “Sfânta Liturghie - instituire și evoluție”: preoții au prezentat enoriașilor informații generale despre Sfânta Liturghie, cât și despre instituirea acesteia și evoluția ei de-a lungul timpului. Pe lângă acestea, s-au prezentat noțiuni importante despre cele două părți principale: Liturghia Catehumenilor și Liturghia Credincioșilor, precum și despre cele trei liturghii ale Bisericii Ortodoxe.
- “Sfânta Proscomidie”: credincioșii au avut bucuria ca pe lângă noțiunile teoretice să privească și partea practică deoarece Sf. Proscomidie a fost realizată în mijlocul bisericii, în mijlocul credincioșilor. Toți cei prezenți au putut vedea, pas cu pas, cum sunt pregătite darurile de prescură și vin pe care ei le aduc la Sfântul Altar.
- “Sfânta Liturghie - de la Binecuvântarea Mare până la Vohodul Mic”: cu alte cuvinte, această cateheză a prezentat Liturghia Catehumenilor. Preoții au adus răspunsuri la multe dintre curiozitățile și nelămuririle celor prezenți cum ar fi: care este locul Sf. Liturghii în cultul creștin public, care este scopul Sf. Liturghii, de ce prima parte a Sf. Liturghii se numește Liturghia Catehumenilor și altele asemenea.
- “Sfânta Liturghie - de la Trisaghion până la Ectenia întreită”: credincioșii au aprofundat noțiunile despre Imnul “Sfinte Dumnezeule”, o cântare împrumutată din cântarea Îngerilor, dar și despre lecturile biblice ce se citesc în cadrul Sf. Liturghii. Totodată, au fost explicate rugăciunile pe care preotul le citește în taină în timpul derulării acestor momente.
- “Sfânta Liturghie - de la Ectenia catehumenilor până la Ectenia cererilor”: această cateheză s-a bazat pe explicarea în special a procesului catehumenatului pe care cei ce doreau să se boteze trebuiau să îl parcurgă. De asemenea au fost explicate cele două rugăciuni pentru credincioși citite de către preot, precum și Imnul Heruvic, acea cântare amplă, pătrunzătoare, ce îndeamnă la a lepăda toată grija cea lumească.
- “Sfânta Liturghie - de la Ectenia cererilor până la Axion”: prin intermediul acesteia, preoții au explicat Ectenia cererilor, rostirea Simbolului de Credință și nu în ultimul rând, Epicleza, punctul central al Sfintei Liturghii, când pâinea și vinul se prefac în Trup și Sânge. În final s-a vorbit despre Axion, o cântare închinată Maicii Domnului, a cărei icoană stă deasupra Sfintei Mese.
- “Sfânta Liturghie - de la Ectenia cererilor până la final”: se numește “Ectenia cererilor” deoarece fiecare rugăciune se termină cu “(de) la Domnul să cerem” la care credincioșii răspund “dă Doamne”. După ce preotul se roagă pentru “cinstitele daruri care s-au adus și s-au sfințit”, dar și ca ei să se împărtășească “cu cuget curat”, urmează rostirea “rugăciunii Domnești”, în semn că ei se simt pregătiți și vrednici să se numească fii ai lui Dumnezeu. Totul se încheie cu împărtășirea preotului, credincioșilor și încheierea slujbei, adică Apolisul.
- “Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite”: Creștinul dorește, în această perioadă de post, intensificarea vieții lui spirituale prin Spovedanie și Împărtășanie. Pentru ca împărtășirea acestora din timpul săptămânii să fie încadrată într-un moment solemn de rugăciune, Biserica a dat naștere acestei Liturghii atribuită Sf. Grigorie Dialogul. Prin această cateheză, creștinii au învățat despre canoanele Bisericii care vorbesc despre această Sfântă Liturghie, timpul săvârșirii ei, precum și unele învățături ale Sfinților Părinți în legătură cu aceasta. Totodată, li s-a pus înainte datoria preotului de a pregăti Sfântul Agneț în duminica dinainte, precum și rânduiala acestei slujbe, pe scurt.
„Dat fiind faptul că ne aflăm într-o perioadă sfântă, în care fiecare dintre noi ne trudim să urcăm duhovnicește drumul către marele Praznic al Învierii Domnului Hristos, nădăjduim că toate aceste cateheze au ajuns la sufletele credincioșilor, bucurându-i și aducând răspuns nedumeririlor și curiozităților acestora în legătură cu acest subiect și, de ce nu, să îi ajute în lupta pentru dobândirea Mântuirii sufletelor”, a spus părintele protopop Alexandru Grigoraș.
Programul catehetic va continua cu alte teme diverse și folositoare, precum Sfintele Taine ale Bisericii și postul.
Pr. Apostu Ionuț Alexandru