Este al 14-lea an de când Parohia Poduri, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, organizează pelerinaje pentru ca cei mai entuziaști enoriași ai acestei comunități să-și poată cunoaşte ţara şi pentru a se umple de har şi binecuvântare. Anul acesta au vizitat locurile sfinte ale Maramureşului voievozilor şi ale Moldovei.
În perioada 28-31 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, un grup de pelerini din Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești, coordonat de părintele Vasile Popa a mers în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș și Moldova pentru a gusta din frumusețea trăirii Ortodoxiei din aceste zone binecuvântate de Dumnezeu.
Dintre mănăstirile la care grupul de pelerini s-a închinat amintim: Mănăstirea Făgeţel-mănăstire al cărui prim stareţ—podureanul Dionisie Şova—a fost martirizat în anul 1951; Mănăstirea Recea; Mănăstirea Nicula—unde au găsit Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană în faţa căreia au avut ocazia să se roage, simţind cu toţii ocrotirea şi binecuvântarea Maicii Sfinte; Mănăstirea Rohia--o mănăstire relativ nouă (1923) cu o istorie aparte şi de o frumuseţe unică. Aici a vieţuit şi a creat în ultimii ani ai vieţii renumitul filozof, evreu de origine, Nicolae Steinhardt - cel care a găsit în Ortodoxie adevărul de credinţă, îmbrăcând haina monahală. Au vizitat apoi Mănăstirea Bârsana, ce le-a părut ca o „mireasă” frumos împodobită în aşteptarea „Mirelui Hristos”, unde au fost impresionaţi de întreg ansamblul mănăstiresc, dar mai ales de Biserica de lemn înaltă de 57 de metri şi de primirea caldă a măicuţelor de aici; Mănăstirea Prislop, ce străjuieşte culmea falnică a muntelui tăiat de Pasul cu acelaşi nume; Mănăstirea Voroneţ—perla mănăstirilor din Bucovina, cu al ei unic în lume “albastru de Voroneţ”; Mănăstirea Zosin—înnoită minunat de vrednicul stareţ-Arhimandritul Teodosie, ce i-a primit cu mare dragoste şi căldură sufletească, şi Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi—frumoasa ctitorie a Domnitorului Vasile Lupu, prima casă a Cuvioasei Parascheva în Iaşi.
„Pe Sfânta Parascheva am găsit-o la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, lăsându-i gândurile şi nevoile noastre, dar şi la Catedrala Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, unde am fost întâmpinaţi cu multă dragoste, Înaltpreasfinţitul nostru Arhiepiscop Ioachim transmiţându-ne arhiereşti binecuvântări şi daruri duhovniceşti, încheind frumos cele patru zile de pelerinaj.
Vizitarea mănăstirilor a fost fericit completată de descoperirea unor obiective turistice ce împodobesc şi îmbogăţesc frumoasa noastră ţară, din care amintim: Salina Turda—amenajată pentru turism cu mari investiţii, dar şi cu rezultate pe măsură, fiind cel mai frumos obiectiv turistic de acest gen din Europa; Mocăniţa de pe Valea Vaserului—oferind peisaje mirifice şi nostalgii răscolitoare; Muzeul Ţărăncii din Maramureş, unde am avut impresia că am păşit într-o altă lume, o lume neverosimil de frumoasă, lumea satului maramureşean, atât de savuros şi inimos expusă de „ţăranca” ghid ce ne-a întâmpinat cu mult drag; Pasul Prislop şi Obcinile Bucovinei—ce ne-au întărit odată în plus convingerea că avem o ţară minunată, frumoasă şi bogată”, a spus părintele Vasile Popa.
Pr. Vasile Popa