Sub privirile Maicii Domnului Prodromița, pictată în Muntele Atos, acum mai bine de 100 de ani și așezată într-un iconostas din lemn de stejar sculptat în biserica din Păncești, credincioșii și preoții sascuteni s-au perindat la catafalcul îmbrăcat cu florile durerii, de-a lungul zilelor de doliu, pentru o ultimă întâlnire cu cel care le-a fost duhovnic și îndrumător. Timp de trei zile, fără întrerupere, cei 72 de preoți din Protopopiatul Sascut au citit la psaltire, la căpătâiul părintelui lor spiritual care i-a călăuzit timp de nouă ani, împlinind rânduiala bisericii pentru clericii decedați.  În toată această perioadă de timp, lumânările nu s-au stins și candelele nu au încetat să ardă, veghind trupul celui care a rectitorit lăcașul de rugăciune din Păncești și care timp de 34 de ani a fost inima acestei comunități.

Astăzi, 15 martie, în ziua de pomenire a Sfântului Mucenic Agapie, glasul tânguitor al clopotelelor Bisericii din Păncești s-a auzit în tot ținutul Sascutului. Cu suflete întristate și ochi înlăcrimați, murmurând rugăciuni, peste 100 de preoți și mulțime de credincioși au venit să-și plângă duhovnicul.

Începând cu ora 09.00, preoții din Protopopiatul Sascut au săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite, înconjurând cu lacrimi în ochi sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui protopop Ioan Negoiță, care i-a îndrumat timp de nouă ani, și care, în același lăcaș de cult, i-a adunat de atâtea ori la conferințele preoțești, dar și cu prilejul nenumăratelor activități administrative și culturale. De data aceasta, i-a chemat pentru o ultimă Liturghie săvârșită împreună, o sinaxă de taină la care nimeni nu a lipsit, ca de fiecare dată.

În lăuntrul și în afara bisericii, mulțimea privea în gol căutând argumente care să justifice plecarea prematură din lumea aceasta a unui astfel de om. Din Sfântul Altar, glasul pătrunzător al soborului a înălțat rugăciuni și cântări mijlocind iertarea păcatelor părintelui Ioan, unind pe cei vii și pe cei adormiți în comuniune liturgică.

După Sfânta Liturghie, în mijlocul mulțimii îndoliate, a sosit Chiriarhul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, cel care, pentru calitățile intelectuale și administrative ale părintelui Ioan i-a încredințat misiunea de protoiereu în anul 2010, ajungând astfel „ctitorul și întâiul protopop al Ținutului Sascutului și Zeletinului”.

Așezați de jur-împrejurul catafalcului, preoții au săvârșit slujba de înhumare a Părintelui Protoiereu Ioan, aducând mângâiere în sufletele cernite de durere ale familiei părintelui și ale credincioșilor sascuteni. În cuvântul de mângâiere adresat mulțimii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a sintetizat parcursul formării teologice a studentului și apoi a preotului Ioan Negoiță, amintind unele dintre realizările sale:

Ajungând în parohie împreună cu soția sa și văzând starea în care se găsea lăcașul de cult, tânărul preot Ioan a demarat un amplu program de reabilitare și de reparații capitale, de înfrumusețare și dotare cu cele necesare a lăcașului de cult aflat sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromița, care i-a fost, de altfel, călăuzitoare și sprijin în misiunea preoțească pe tot parcursul activității sale. La toate acestea a adăugat zidirea sau reabilitarea clădirilor anexe care împreună formează ansamblul ecleziastic care poate fi văzut astăzi. Cu toate acestea, nu a fost neglijată nici activitatea misionară, de părinte spiritual pentru fiii și fiicele sale duhovnicești. Să nu uităm faptul că tânărul preot Ioan a fost școlit la Sibiu, într-un centru teologic de mare valoare pentru Ortodoxia românească, care este renumit tocmai pentru faptul că absolvenții au solide cunoștințe teologice și o profundă formare spirituală. Cu o astfel de zestre și cu o viziune nouă despre preoție și-a început activitatea părintele Ioan, încercând să pună în practică ceea ce vestiții profesori de teologie sibieni îi insuflaseră la cursurile de licență.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a creionat portretul spiritual al Părintelui Ioan și implicarea sa ca preot de parohie:

Cine poate cuantifica durerea și apăsarea sufletească a tuturor acelora care s-au bucurat de sprijinul sufletesc sau material al acestui părinte, milostiv și harismatic care face parte din categoria preoților de vocație pe care mulți dintre noi îi avem în minte și al căror chip îi purtăm cu cinste în suflete. Acum, pentru că el nu mai este fizic printre noi, pot spune că Părintele Ioan Negoiță a fost unul dintre cei mai devotați protopopi din Eparhie. În calitatea Mea de Ierarh al acestei eparhii istorice, astăzi, la despărțirea vremelnică de cucerncia sa, mi se frânge inima pentru că mă despart de unul dintre cei mai buni și autentici preoți ai eparhiei: cinstit, sincer, bun, ascultător, vrednic de misiunea care i s-a încredințat.Toată viața părintelui Ioan a fost o dăruire totală pentru ceilalți. El s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru alții. Fiecare dintre cei ce l-au cunoscut sau i-au stat în preajmă uneori poate spune multe lucruri despre el. Dacă s-ar aduna toate evocările celor care l-au cunoscut sau au fost ajutați de el, cred că am putea scrie nenumărate pagini inedite ale unei cărți care să vorbească despre viața actuală a satului românesc și despre rolul determinant al preotului și al Bisericii în viața comunității, despre părintele duhovnicesc al satului, despre preotul de țară și crucea misiunii sale în contemporaneitate. A fost un părinte spiritual pentru toți cei care, purtând povara păcatului și a neputințelor, veneau la scaunul de spovedanie căutând alinare sau un cuvânt de folos, a fost doctor de suflete pentru cei oropsiți și uitați de rude, pentru cei în suferință și în grele încercări, mângâiere pentru bătrânii bolnavi, a fost un învățător pentu tinerii aflați în căutare de modele și de sens al vieții, un bun organizator al activităților culturale și sociale în parohie, un om care putea să aducă pacea și înțelegerea între semeni și care a știut să găsească pârghiile necesare pentru a implica autoritățile publice în rezovarea problemelor comunității parohiale, un sfătuitor de nădejde pentru cei aflați în situații delicate, un preot care nu știa să spună niciodată: NU! sau NU POT! A adus lumină și speranță  în sufletele păstoriților săi pe care i-a purtat în suflet și de care nu a putut să se despartă, locuind în mijlocul lor împreună cu distinsa sa soție și cu cei doi copii ai săi, și fiind un exemplu pentru tinerii care își începeau viața de familie. Timp de 34 de ani, părintele Ioan a fost un simbol pentru comunitatea de la Păncești care îi va păstra o amintire vie și îi va așeza chipul alături de al marilor duhovnici și al preoților care au modelat conștiințe și au format generații întregi de tineri și pe care Biserica noastră îi prețuiește și omagiază pentru faptele lor.

În încheierea cuvântului Său, Ierarhul a subliniat faptul că moartea părintelui nu este o fatalitate, ci o bucurie a întâlnirii cu Dumnezeu în Împărăția cerurilor:

Astăzi nu am participat aici la o înmormântare, ci la o sărbătoare. Astăzi, pentru Parohia Păncești este zi de Paște. Dumnezeu a hotărât ca această comunitate și întreg Protopopiatul Sascut să sărbătorească Paștele la începutul Sfântului și Marelui Post, nu la sfârșitul lui. Dar nu Paștele universal, ci Paștele personal al unui Părinte paradigmatic care a trecut prin moarte la viață. Prin urmare, dacă ați venit aici cu durere și întristare în suflete, aș vrea să plecați la casele voastre cu acea bucurie duhovnicească, pentru că Părintele Ioan nu a murit, ci doarme, iar Maica Domnului Prodromița, cea care l-a călăuzit în toată activitatea misionară și în viața sa, îl veghează. El nu mai vorbește cu noi prin cuvinte convenționale, dar rămâne în comuniune veșnică cu noi, vorbind prin cuvintele tăcerii, care se percep cu inima curată și neprihănită. El va rămâne în amintirea Noastră, a tuturor, ca un mare filantrop, un duhovnic iscusit, un pelerin-misionar și un căutător autentic al căilor mântuirii, un preot instruit, gospodar și evlavios, apropiat de enoriașii și de preoții săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de închinare, a așezămintelor cultural-educaționale și social-caritabile din Protopopiatul Sascut, asumându-și cu responsabilitate  misiunile încredințate de Noi.

La final, cortegiul a înconjurat biserica oprindu-se în cele patru puncte cardinale, preoții purtând pe umeri sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Ioan. Apoi, trupul său a fost așezat în mormântul amenajat în latura de miazănoapte a bisericii, iar Ierarhul a pecetluit piatra tombală.

Pelerinilor prezenți li s-au oferit la plecare pachete cu alimente și gustări de post. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.